ROMANII DIN BULGARIA

2011-11-18T11:45:00.000+02:00

ОТВОРЕНО ПИСМО
От представителите на 23 ЦСМП в страната, участници в националната среща
на работещите в Спешна медицинска помощ, проведена на 5.11.2011г. в гр. Пловдив

До всички ЦСМП в страната

Протестираме срещу предложението за децентрализация на Спешната помощ и преминаването й към областните/окръжните/ болници, които са търговски дружества със смесено участие, и няма средства, с които държавата да ги убеди да разходват само за спешност предоставените им средства.
Ние сме елемент от Системата за национална сигурност и Службите за спешно реагиране и е недопустимо децентрализираното ни управление и финансиране. По този начин ще зависим от нестабилните бюджети на областните болници, много от които имат сериозни финансови затруднения и в случай на масови бедствия не може да се координира дейността ни.
Финансовата нестабилност на областните болници и фактът, че те са търговски дружества по смисъла на Търговския закон, ни заплашват с:
1. Съкращения на екипите, пренасочвайки ни към свободните места за лекари и медицински специалисти по отделенията. С цел ограничаване на разходите е твърде вероятно да се ограничат средствата за консумативи, ремонтни дейности, подръжка на санитарни автомобили и апаратура.
2. Не можем да разчитаме на високи възнаграждения при положение, че като търговски дружества /макар и с известни ограничения/ имат правото да се разпореждат сами с разпределението на приходите си. Не вярваме да ни се изплащат пари за работно облекло, ваучери за храна, извънреден труд поради липса на достатъчни средства в лабилния и недостатъчен бюджет на болниците. Не вярваме на уверенията на министъра, че може да регулира тези процеси при липсата на каквато и да е добра воля от страна на Министерството на здравеопазването и Народното събрание да предприемат процедура по създаване на Закон за спешната помощ.
3. Не можем да разчитаме на квалификационни курсове и специализация, защото при дефицита на средства и кадри болниците няма да ни допустнат до тази възможност. Например, има приета от МЗ Наредба за специализациите в системата на здравеопазването, където е предвидено на лекарите специализанти да се изплаща възнаграждение за времето на специализацията им, но в момента никой не може да принуди лечебните заведения - търговски дружества, да изпълнят тази разпоредба. Няма пари – това е основанието да не се спазват законите.
4. На 2.11.11г. Народното събрание отказа да инкриминира посегателствата спрямо нас, а комерсиализацията на Спешната помощ ще засили неминуемо агресията върху ни.
Децентрализирайки Спешната медицинска помощ и прехвърляйки я към областните болници, Вие ни отнемат идентичността и самостоятелността. Освен всичко споменато дотук наистина не разбираме и на кого ще бъдем подчинени – на директора на областната болница, на Министъра на здравеопазването или на ЕЕН 112, с който имаме много сериозни проблеми след закриването на тел. 150. Това е предпоставка за хаос в системата, тъй като е конюнктурно временно решение.
Убедени сме, че няма да се подобри обслужването на населението, а напротив - защото, съобразявайки се с Търговския закон и изискванията на НЗОК, Областните болници ще ни принудят да обслужваме само здравноосигурените пациенти, което е в противоречие с чл. 82, ал.1, т.1 от Закона за здравето и Наредбата за оказване на спешна медицинска помощ. Недопустимо е решенията и действията на работещите в Спешна помощ да зависят от правилата на Пазарната икономика в здравеопазването. Ние, лекарите, сме дали Хипократова клетва и заедно с всички останали медицински фелдшери, медицински сестри, санитари и шофьори нямаме право да откажем спешна помощ на никого, независимо дали е осигурен или не, дали болестта има клинична пътека или не, дали лицето има пари да се лекува или не. Не случайно и самите лечебни заведения – търговски дружества се опитват да проведат обществена дискусия и да променат сега действащата система, като лечебните заведения бъдат извадени от категорията „търговци”. Здравето на хората не е търговия.

07.11.2011год

2011-10-09T21:01:00.002+03:00

Frati romani din Bulgaria,
A venit momentul in care si noi sa ne prezentam la alegerele de pe 23 octombrie sa sustinem lista cu reprezentantii nostri ca sa intram in consiliul catre primaria din Vidin.
Votati de consilieri lokali cu Nr;29.

Localitàti din Comuna Vidin
• Vidin ( comuna)
• Akatsievo
• Antimovo
• Bela Rada
• Botevo
• Bukovets
• Voynitsa
• Vartop
• Gaytantsi
• General Marinovo
• Gomotartsi
• Gradets
• Dinkovitsa
• Dolni Boshnyak
• Drujba
• Dunavtsi
• Jeglitsa
• Ivanovtsi
• Inovo
• Kalenik
• Kapitanovtsi
• Koshava
• Kutovo
• Mayor Uzunovo
• Novoseltsi
• Peshakovo
• Plakuder
• Pokrayna
• Ruptsi
• Sinagovtsi
• Slana bara
• Slanotrun
• Turnyane
• Tsar Simeonovo

2011-10-04T22:42:00.000+03:00

2011-10-02T16:44:00.000+03:00

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria

Societatea Culturala a Vlahilor

Centrul Cultural Roman din Vidin

Asociatia Curcubeul peste Dunare

01.octombrie 2011

Stimate domnule Secretar de Stat Eugen Tomac, va multumim pentru invitatia pe care ne-ati lansat-o cu participarea noastra la Formul Romanilor de Pretutindeni, care reuneste reprezentanti a comunitatilor romanesti din afara granitelor. Cu scopul de a consolida relatiile intre statul Roman si romanii din afara granitelor tarii..
Dar, din motive care nu depend de dorinta noastra am fost impiedicati sa ajungem la acest inalt forum. Accidentul de masina care s-a petrecut pe teritoriul Bulgariei in momentul, in care ne deplasam spre Bucuresti. Reprezentantii consiliului am fost nevoiti sa ne intoarcem inapoi.
Fapt, pentru care ne cerem scuze pentru neplacerile pe care vi le-am creat, prin neprezentarea noastra si va asiguram de sincerul nostrum regret, totodata sperand cu ocazia altor evenimente sa fim prezenti, precum si o colaborare mai restransa intre Consiliul Romanilor di Bulgaria si Departamentul Românilor de Pretutindeni

Vidin Bulgaria
Cu deosebita consideratiune:
Presedintele C S O R B
si Presedinte “AVE”UERB: Dr. I.F.Gheorghiev

2011-09-11T19:02:00.000+03:00

România inaugurează un Consulat Onorific la Vidin, Bulgaria
Publicat pe 9 Iunie 2011 Anno Domini, la 10:30
Ceremonia de deschidere a Consulatului Onorific al României la Vidin, Republica Bulgaria, va avea loc astăzi, 9 iunie 2011, în prezenţa secretarului general al Ministerului Afacerilor Externe al României, Robert Cazanciuc.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor bulgare centrale, primarul municipalităţii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mass media locale. Au fost de asemenea invitaţi primarul Municipiului Calafat şi reprezentanţi ai autorităţilor româneşti din zona de frontieră.

Consulatul Onorific al României la Vidin are menirea de a contribui la dezvoltarea relaţiilor dintre regiunea Vidin şi judeţele româneşti din zona de frontieră, în special în domeniul economic, comercial şi cultural, precum şi de a acorda asistenţă şi protecţie consulară în caz de nevoie cetăţenilor români aflaţi în circumscripţia consulară, în situaţii deosebite.

Coordonatele noului oficiu consular onorific sunt următoarele:

Consulatul Onorific al României

Adresa: Vidin 3700, str. Tsar Alexander II nr. 10, etaj II

Telefon & Fax: :+359 94 607 651

E-mail: consonro.vidin@abv.bg

Consul onorific: Dl. Kosta GRIVOV.

Circumscripţia consulară cuprinde regiunea Vidin.

2011-05-21T06:04:00.001+03:00

UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str.“Пазарска” Младежки Дом et.2 cam.5 tel.fax: 00359888831873. email: ifg@abv.bg

ДЕКЛАРАЦИЯ

СДРУЖЕНИЕТО НА ЕТНИЧЕСКИТЕ РУМЪНЦИ ОТ БЪЛГАРИЯ „АВЕ”, във връзка с недемократичните действията на групи, вдъхновени от ПП „АТАКА”, насочени срещу правото на всеки български гражданин да изповядва свободно своите религиозни възгледи, които доведоха до безредици, палежи и антиконституционни действя.

Ние - СДРУЖЕНИЕТО НА ЕТНИЧЕСКИТЕ РУМЪНЦИ ОТ БЪЛГАРИЯ, категорично осъждаме подобни прояви и настроения в съвременното общество, настоявайки за бърза реакция от страна на властите на демократична България, да гарантират етническият мир и стабилност в страната.
Заедно с това , ясно съзнаваме, че тази акция е непристоен начин да бъдат сринати демократичните устои на съвременното ни общество и отново страната ни да бъде разединена по етнически и религиозен признак.
Непристоиното поведение на членове на ПП „АТАКА”от 20 май 2011 година, недвусмислено говори за разиграване на етническото напрежение и опит да се създадът нови проблеми, с цената на етническият мир, за да гарантират понататашното си присаствие вав власта и на политическата арена.

Днешният вандалски акт е посегателство срещу устоите на демокрацията, проява на политическа безпомощност и заплаха за гражданския мир в страната.

Видин Д-р. И. Ф. Георгиев:
20.маи.2011 Председател на Сдружението
на Етническите Румънци
от Българиа”АВЕ”

2011-04-10T23:46:00.001+03:00

Noi şi bulgarii – de Cristian Negrea

În istoria noastră lungă şi complicată am avut parte de multe, de lupte cu vecinii, cu imperiile care ne-au călcat sau intenţionat să ne ocupe sau să ne împartă, cu năvălitori, cu tot ce putea încerca un popor statornic. Situaţia noastră s-a complicat enorm şi prin faptul că am rămas o insulă latină într-o mare slavă, lovită dintr-o parte de o forţă fino-ugrică. Şi rezultatele s-au văzut: poporul român latin a fost redus tot mai mult ca şi areal de răspândire, până a ajuns cam la situaţia de astăzi. Nu mai există români în câmpia panonică, deşi ei existau înainte de sosirea ungurilor, erau chiar foarte mulţi. Românii din sudul Dunării au ajuns o minoritate persecutată şi nu se ştie dacă în câteva zeci de ani vor mai exista. La fel şi în Balcani. La est de Nistru, de la o comunitate importantă, care la jumătatea secolului trecut se extindea destul de numeroasă şi dincolo de Bug (vezi studiul lui Anton Golopenţia din 1942, Românii de la est de Bug), astăzi nu mai putem vorbi de români ca şi de o comunitate, poate doar ca şi de elemente uitate în masa de locuitori de acolo.
Dar cum şi de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie care astăzi ni se pare atât de greu de înţeles şi de crezut? Mai ales de ce? De ce românii au fost practic exterminaţi pe vaste teritorii, şi au ajuns să trăiască majoritari doar în arealul actual? De ce românii protejează minorităţile aflate pe teritoriul lor, în timp ce alţii fac toate eforturile să extermine şi să deznaţionalizeze minorităţile române de pe la ei?
Nimeni nu ar putea da un răspuns satisfăcător la aceste întrebări. S-ar putea scrie tomuri întregi, mii de pagini, şi tot nu cred că am găsi răspunsurile. Adevărul este unul singur, toţi vecinii noştri de ieri şi de azi ar fi mult mai bucuroşi dacă noi nu am fi existat. Sau dacă am fi încetat să existăm, la un moment dat în decursul istoriei. Şi pentru asta nu au precupeţit niciun efort, şi nici astăzi situaţia nu este mult diferită.
În disperarea noastră de a găsi un singur vecin despre care să putem spune că ne este aliat şi prieten (afară de Marea Neagră), ne-am îndreptat privirile în jur. Iniţial, am sperat că bulgarii ar putea fi aceştia, din moment ce dinspre ruşi şi unguri, mai târziu austro-unguri, nu aveam la ceva bun să ne aşteptăm, după istoria însângerată a relaţiilor noastre. Istoric vorbind, de la bulgari am fi avut cele mai multe motive să ne aşteptăm la o bună relaţie, chiar alianţă.
Frăţia româno-bulgară

Bulgaria a apărut ca stat pe harta Europei şi în urma jertfei noastre de sânge care ne-a adus independenţa, în războiul de la 1877-1878, la Plevna, Griviţa, Rahova şi Smârdan. Până atunci, toţi patrioţii naţionalişti bulgari asupriţi de imperiul otoman îşi găseau refugiu şi protecţie în România, de unde îşi puteau desfăşura fără intervenţii sau obstrucţionări activitatea lor naţionalistă. După apariţia Bulgariei, la un moment dat, chiar s-a vehiculat intens ideea unirii României şi Bulgariei sub sceptrul regelui Carol I, după detronarea ţarului Alexandru de Battemberg (1879-1886). Chiar Stambolov, dictatorul Bulgariei, i-a oferit regelui Carol I al României coroana Bulgariei. Manifestul adresat românilor la 1885 de către patriotul bulgar Zaharia Stoianov, şeful delegaţiei venite la Bucureşti spre a pregăti uniunea personală a Bulgariei cu România, reliefa sentimentele bulgarilor faţă de România, cel puţin atunci. Un fragment:
„Nu există un singur bulgar, mai mult sau mai puţin inteligent şi patriot, care să nu fi călcat pământul liber al României şi să nu se fi folosit de ospitalitatea frăţească a românilor. Într-o epocă de jumătate de secol, într-o epocă neagră şi groaznică pentru noi, privirea poporului bulgar a fost pururea aţintită asupra malului stâng al Dunării. Tot ce era onest şi nobil, tot ce avea vreo iniţiativă era cuprins de ideea de a salva patria sa nenorocită, tot ce n-a putut să respire în Bulgaria robită, lucra şi trăia în sfânta Românie. Îmi aduc aminte, precum îşi aduc aminte toţi amicii mei, că cuvintele: România, Bucureşti, Ploieşti, Giurgiu, Brăila, Galaţi, şi aşa mai departe, au fost pentru noi cuvinte sfinte şi egale cu cuvinte din Sfânta Scriptură. Când vreunul din patrioţii noştri, prigonit crud de guvernul otoman, scăpa în fine din ghearele străinului neîndurător, el găsea refugiul într-un oraş al României. Da, fraţilor români, pământul vostru a fost pentru noi pământul făgăduit. La începutul renaşterii noastre naţionale, cele dintîi voci care ne treziră din somnul robiei, s-au auzit în România. Ţara voastră a fost pentru noi focarul luminat al libertăţii, speranţa în viaţă nouă, în progres. Deşi vasali puterilor sultanului, românii au îngăduit, ba chiar au patronat organizarea comitetelor revoluţionare, au permis lui Pernovski să pronunţe discursurile sale înfocate, au permis lui Liuben Karavelov tipărirea ziarelor „Svoboda” şi „Nezavisimosti”. Voi aţi permis neastâmpăratului Botev sa ne trimită „Cuvântul refugiatului bulgar” şi apoi să editeze „Znamea”, organe de publicitate care, dacă ar fi apărut acum în Bulgaria, ar fi indignat desigur elementele din care se compune tagma trădătorilor patriei noastre mult încercate. Pământul vostru a hrănit pe apostolii libertăţii bulgare, pe luptătorii uriaşi ai independenţei noastre… Salutare dar pământului sfânt al României, fie binecuvântat! România a fost a doua patrie pentru mii de martiri ai noştri.
După eliberarea Bulgariei simpatia poporului român a rămas nemărginită pentru noi. La 1885, când duşmanul năvăli sub zidurile Slivnicei şi Vidinului, când am fost părăsiţi de Europa întreagă, atunci numai în Parlamentul român s-a găsit o inimă plină de compătimire pentru noi; numai în Parlamentul român s-a ridicat o voce pentru cauza dreaptă a poporului bulgarului… Din România ne vin razele binefăcătoare ale libertăţii, razele deşteptării noastre morale… Cu întristare şi amărăciune ne gândim că până acum n-am răsplătit cu nimic poporul român pentru toate acestea. În temelia libertăţii noastre zac osemintele fiilor României , iar noi nici două cuvinte de mulţumire n-am pronunţat până acum…”
Impresionantă această dovadă de prietenie, nu-i aşa? La acel moment părea că noi şi bulgarii vom fi ca fraţii, chiar se punea problema unirii sub aceeaşi domnie, a regelui Carol I al României, ba chiar marele Mihai Eminescu pusese un pariu pe această temă, după un document recent descoperit. Atunci, de unde atâta ură a bulgarilor împotriva noastră, doar după câţiva ani? De unde şi de ce? Au fost două lucruri care i-au transformat pe bulgari din cei mai mari prieteni ai noştri în unii dintre cei mai îndârjiţi duşmani. Dar să vedem contextul în care s-a petrecut această transformare.
După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, în urmă căruia Bulgaria a apărut pe hartă, pacea de la San Stefano (3 martie 1878) le dădea bulgarilor un teritoriu imens, cu ieşire la patru mări, respectiv Marea Neagră, Marea Egee, Marea Adriatică şi Marea Marmara. Dar pacea de la Berlin (1878) le reducea acest teritoriu, lăsând sudul în mâna Turciei, pentru a potoli Rusia, care dorea pentru acest nou vasal al său, respectiv Bulgaria, un teritoriu cât mai vast, pentru a-i fi mai uşor să ajungă la Istambul, cheia Mării Negre şi ieşirea spre Mediterana, conform planului imperial schiţat încă de Petru cel Mare. Cum era şi firesc, Rusia vedea în acest război şi această pace doar o simplă etapă spre întinderea posesiunilor ei cât mai mult spre Istambul, în aşa fel încât Marea Neagră să devină o mare rusească. Stăpânind cheia Mării Negre, strâmtorile, acest lucru ar fi devenit un fapt împlinit. De aceea, timp de mai bine de două sute de ani, Rusia a dus nenumărate războaie împotriva Imperiului Otoman, omul bolnav al Europei, cum îi spuneau diplomaţii secolului XIX, pentru moştenirea acestui imperiu. Când Rusia, respectiv Imperiul Ţarist, a ajuns prea departe, au intervenit inclusiv militar puterile occidentale, marile imperii coloniale, care îşi vedeau ameninţate posesiunile de ambiţiile nemăsurate ale ţarilor. Imperiul Britanic se temea de extinderea ruşilor în Asia Centrală, de unde ar fi putut ajunge să ameninţe perla coroanei, India. De aici a izbucnit războiul Crimeei (1853-1856), unde Franţa şi Anglia au luptat alături de turci împotriva ruşilor, pentru a le stăvili avântul expansionist. Aici a avut loc legendarul atac al cavaleriei uşoare, despre care am vorbit într-un articol anterior. În urma înfrângerii Rusiei, diplomaţii occidentali au decis crearea unui bloc solid care să poată sta în calea ambiţiilor expansioniste ale Rusiei către Balcani şi Istambul. Cea mai bună soluţie găsită este crearea unui bloc românesc solid, mai ales că românii nu erau slavi şi s-ar fi împotrivit tendinţelor expansioniste ale Rusiei care ar fi încercat să facă legătura cu slavii sudici, respectiv sârbii şi bulgarii. În acest context ar trebui privită unirea de la 1859, doar la trei ani după încheierea războiului Crimeei. Mai ales că după acest război, Moldovei i se înapoiază sudul Basarabiei, aproximativ actualul Bugeac, parte din Basarabia răpită la 1812.
La 1878, războiul ruso-româno-turc aduce independenţa României şi apariţia pe harta lumii a Bulgariei, mai întâi imensă, conform tratatului de la San Stefano, apoi redusă aproximativ în limitele ei etnice, conform Congresului de la Berlin. Era oarecum normal, patru milioane de bulgari stăpânind un teritoriu de opt milioane de locuitori, doar ungurii mai aveau astfel de pretenţii.
Referitor la noi, ruşii ne iau sudul Basarabiei şi „ne dau în schimb” Dobrogea, teritoriu pe care ei nu l-au stăpânit niciodată, deci nu prea aveau cum să-l dea. Dobrogea, majoritar populată de români, a fost stăpânită de turci până atunci, iar înainte de aceştia a fost în cuprinsul Ţării Româneşti a lui Mircea cel Bătrân, iar înainte de el, în voivodatul românului Dobrotici, de unde îi vine şi denumirea. Dobrotici, aliatul lui Mircea cel Bătrân, murind fără urmaşi, şi-a lăsat voivodatul acestuia.
De la prieteni la duşmani

O poezie intitulată „Cântec de ură”, scrisă de Ivan Arnandofv, poetul curţii din Sofia, membru al comisiei de educaţie bulgară, a devenit un fel de Marseilleză a soldatului bulgar şi sună cam aşa:
„Soarele a răsărit la orizont, vopsit în sângele duşmanilor. Ce aştepţi, tinere bulgar? Ridică-ţi mâinile sus şi lasă să ţi le binecuvânteze razele-i însângerate. Iar după aceea, vâră-le în măruntaiele unei femei tinere, ca să faci geloasă purpura regală a lui Apollo. Ca tămâia aburilor, pe care-i trimite aurora regelui cerurilor, fă să urce boarea sângelui, cea plăcută zeilor! Înainte, tinere bulgar, mereu înainte!
Covorul pe care-l formează trupurile de catifea ale femeilor şi copiilor e mai moale ca iarba lui april. Gustă mai întâi roua, umple sufletul tău de farmecul fructului delicios al tinereţii lor şi apoi, când vei fi beat de voluptate şi de eroism, arunci cojile netrebnice şi treci peste ele ca pe un covor regal. Potcoavele calului tău să se înfigă în sânul frumoaselor femei, pentru ca laptele ce dă viaţă duşmanilor noştri să sece. Ce aştepţi, tinere bulgar? Înainte, mereu înainte!
Copil al uraganului, fă ca tatăl tău, pretutindeni pe unde treci. Să nu rămână piatră pe piatră, nici un prunc să nu se alinte la sânul mamei sale, nici un bătrân să nu se sprijine pe umărul nepotului său. Aruncă ţestele lor la câinii flămânzi acre se ling pe bot sălbatic, în noapte, adulmecând apropierea sa şi sufletele lor în Tartar, acolo unde genunea se pregăteşte să înghită orice suflet nevrednic să ridice ochii spre lumina Soarelui bulgăresc. Şi înainte de a se ivi ziua lui Dumnezeu, să nu rămână pe ruinele pe care le vei fi semănat decât schelete şi spectre şi să nu se urce la cer decât mireasma trupurilor arse, cea plăcută zeilor Olimpului bulgar. Înainte, mereu înainte!”etc.
Interesantă profesiune de credinţă, tipică unui popor asiatic, uralo-altaic, pentru care bruma de civilizaţie europeană pare că nu era decât o crustă subţire, gata să se spargă la orice pornire războinică.
Revenind, două mari probleme au transformat prietenia şi iubirea bulgarilor faţă de noi în cea mai aprigă ură, pe lângă caracterul poporului ca şi neam uralo-altaic, cu influenţe slave, care s-a văzut deodată, de la popor supus turcilor la un mic imperiu, iar apoi redus la limita lor etnică.
Prima a fost chestiunea macedoneană.
Populaţia aromână din Pind era numeroasă, dar prea risipită şi prea departe de graniţele ţării pentru a putea fi subiectul unei acţiuni de încorporare a ei în graniţele statului român. De aceea toate acţiunile statului român au fost de păstrare a caracterului ei etnic, dar şi acestea foarte timide. Dar în contextul luptei popoarelor balcanice pentru moştenirea putredului Imperiu Otoman, populaţia aromână a devenit victimă, prinsă între acţiunile de grecizare şi cele de bulgarizare. Iar acestea se manifestau cu violenţă, cu flinta, cu cuţitul şi toporul. Aromânii erau prinşi între bandele de antarţi greci şi cele de comitagii bulgari. Nu cred că s-ar putea scrie vreodată o istorie completă a suferinţelor aromânilor în acea perioadă, precum şi a celor rămaşi chiar şi astăzi pradă acţiunilor de eradicare a neamului lor, de ştergere cu desăvârşire a oricăror urme ale apartenenţei lor la neamul aromân, ramură a românilor. La fel s-a întâmplat şi se întâmplă cu toţi românii rămaşi înafara graniţelor statului român, fie că vorbim de cei aflaţi astăzi în componenţa Ucrainei, Serbiei, Bulgariei, Ungariei, pretutindeni unde mai există români în imensa mare slavă sau fino-ugrică.
Bulgarii au procedat cu metodă în stârpirea populaţiei aromâne pretutindeni unde a găsit-o, folosind violenţa extremă, inclusiv asasinatele în masă. Nu a fost îndeajuns, a ucis şi înafara teritoriului său, şi nu s-a sfiit să o facă chiar pe teritoriul României, ţara căreia îi datora atât de mult.
În luna iunie a anului 1900 profesorul Mihăileanu, unul dintre conducătorii mişcării naţionale aromâneşti este asasinat pe străzile Bucureştilor de către un comitagiu bulgar trimis de Sofia cu această misiune specială. Căpetenia comitagiilor, Sarafov, pusese la cale acest asasinat şi multe altele, tocmai de la Bucureşti. Opinia publică românească se revoltă şi un conflict militar este evitat cu multă greutate. Autorii morali ai crimei au fost daţi în judecată de nevoie de către bulgari, dar au fost achitaţi de justiţia bulgărească şi duşi în triumf de populaţia Sofiei. O tot mai mare aversiune contra României câştiga teren.
A doua a fost problema Dobrogei.
La Congresul de la Berlin, Rusia oferise României Dobrogea ca o compensaţie pentru răpirea din nou a celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Teritoriul oferit de ruşi cuprindea şi cea mai mare parte a Cadrilaterului, că doar nu dădeau de la ei, ci din teritoriul aflat atunci în stăpânirea Imperiului Otoman. În urma refuzului nostru de a accepta cedarea sudului Basarabiei, Rusia răzbunătoare propusese congresului o frontieră sudică ce trecea imediat pe la sud de linia ferată Cernavodă – Constanţa. Intervenţia Franţei a făcut ca frontiera să fie stabilită ca o linie trasă între un punct la răsărit de Silistra şi Mangalia inclusiv. Urmau o serie de stipulaţiuni care trebuiau aplicate de o comisie mixtă, care s-a tergiversat până pe la 1880, când a fost trasată net defavorabil pentru România, în urma reavoinţei delegaţilor ruşi. România a declarat că nu acceptă această frontieră şi şi-a rezervat dreptul să ceară aplicarea strictă a Tratatului de la Berlin, deoarece nu se respectase voinţa congresului, lăsând în mâinile bulgarilor Silistra cu forturile ei, cheia apărării întregii regiuni, ca şi o permanentă ameninţare împotriva Dobrogei. Mai mult, linia nu era dreaptă, ci făcea două intrânduri dintre care unul se apropia până la 35 km de linia ferată strategică Cernavodă – Constanţa.
Între timp ostilitatea Rusiei faţă de România creştea din ce în ce mai mult, ruşii văzând în ocuparea din nou a sudului Basarabiei doar o etapă în planul lor expansionist. Revenirea Dobrogei la România era necesară, altfel marile puteri nu ar fi acceptat rezoluţiile congresului, din moment ce nu doreau o legătură directă între ruşi şi „frăţiorii” lor bulgari. Ori, Rusia tocmai asta urmărea, trecerea Dobrogei la bulgari pentru a-şi asigura accesul direct spre Constantinopol, cheia Mării Negre şi poarta spre Mediterana. Mai mult, creşterea cât mai mare a Bulgariei în dauna tuturor, prin acest aliat fidel şi devotat urmând să controleze întreaga regiune. Iar bulgarii au prins ideea din zbor, devenind roşi de ambiţii imperiale nemăsurate şi nejustificate. Numai ca şi un exemplu, proiectul de tratat mult mai ofensiv între Rusia şi Bulgaria din 1909, menit să-l înlocuiască pe cel din 1902, cuprinde şi următoarele: „În cazul unei reuşite fericite a unui război împotriva Austro-Ungariei şi României… Rusia se angajează să facă tot posibilul pentru mărirea teritoriului bulgar cu localităţile cu populaţie bulgară, situate între Marea Neagră şi malul drept al Dunării.” O formă oarecum neutrală care ascunde anexarea Dobrogei la Bulgaria.
România şi războaiele balcanice

În vara lui 1912, profitând de situaţia dificilă în care se găsea Turcia şi îndemnate de ruşi, Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Grecia se aliară şi declarară război Turciei pentru posesiunile europene ale acesteia, la 18 octombrie 1912 (stil nou, respectiv 5 octombrie stil vechi).
Turcii se arătară mai prejos de cea mai pesimistă aşteptare, în câteva săptămâni toată Tracia, Macedonia şi Serbia veche erau în mâna aliaţilor, turcii apărând doar bariera de la Ceatalgea, din faţa Constantinopolelui, şi trei cetăţi, Adrianopol, Scutari şi Ianina. Puterile europene, speriate de posibilitatea extinderii conflictului balcanic într-unul european (cum de altfel s-a întâmplat doi ani mai târziu), forţară încheierea unui armistiţiu la 3 decembrie, tratativele urmând să aibă loc la Londra. Trageri de timp, negocieri sterile, apoi o lovitură de stat a junilor turci aduce la putere pe Mahmud Şevket, iar luptele reîncep, terminându-se cu căderea celor trei cetăţi turceşti.
De la declararea războiului, România îi asigurase pe bulgari de deplina sa neutralitate, invocând principiul echilibrului balcanic. Nu avea împotrivă lupta pentru îmbunătăţirea situaţiei creştinilor din Imperiul Otoman, dar era pentru menţinerea integrităţii Turciei. Guvernul român adăugase însă: „Dacă totuşi, schimbări teritoriale se vor produce în Balcani, România va avea şi ea să-şi spună cuvântul său”. La Londra, când era clar că schimbări profunde se vor produce în Balacani, România a cerut o compensaţie teritorială la frontiera disputată a Dobrogei. România a cerut jumătatea nordică a Cadrilaterului, până la linia Rusciuc – Silistra – Şumla – Varna, deci o fâşie de teritoriu la sud de frontiera dobrogeană, până la limita Turtucaia – Balcic, teritoriu locuit predominant de turci, apoi de găgăuzi, bulgarii fiind în minoritate. Era nevoie de această compensaţie, în ideea că Bulgaria se mărise considerabil şi devenise extrem de agresivă faţă de vecinii ei, o atitudine imperialistă susţinută din umbră de către Rusia. Iar această linie este o necesitate strategică, din punct de vedere militar. Linia care o face spre sud-est asigură protecţia capitalei noastre la un atac dinspre sud. Bucureştiul este la o distanţă mică faţă de Dunăre, orice forţare a fluviului de către o armată ameninţând direct capitala. Dar existenţa liniei de frontieră spre sud-est asigură protecţia capitalei, prin faptul că o armată ce ar încerca să treacă fluviul va putea fi atacată din flanc de pe această linie, sau i-ar fi tăiate liniile de comunicaţii. Exact aşa s-a întâmplat în 1916, când armata germano-bulgaro-turcă a lui Mackensen nu a putut merge direct spre Bucureşti, în ciuda superiorităţii lor, ci pentru a nu fi atacaţi din flanc, mai întâi au trebuit să respingă trupele noastre până în Dobrogea, abia apoi să treacă Dunărea spre Bucureşti.
La pretenţiile României, Bulgaria cere protecţia Rusiei, iar aceasta merge atât de departe încât la 30 ianuarie ne trimite o notă în care ameninţă cu războiul. Încurajaţi de ruşi, bulgarii refuză orice tratative. Atât Rusia, cât şi Austro-Ungaria erau direct interesate în Balcani şi făceau manevrele şi presiunile de rigoare. Tergiversările tipic balcanice în semnarea păcii îi exasperară pe englezi până într-atât încât la 15 mai 1913, Sir Edward Grey, ministrul de externe britanic, a trimis o notă presei şi delagaţiilor: „Sir Edward Grey a înştiinţat pe delegaţii balcanici că acei care doresc să semneze preliminariile păcii trebuie să o facă fără întârziere. Cei care nu sunt dispuşi să semneze, vor face mai bine să părăsească Londra, deoarece e inutil pentru ei să rămână aici şi să continue o discuţie al cărei unic rezultat e o amânare fără de sfârşit.” Două zile mai târziu, delegaţii semnară pacea prin care Turcia ceda toate provinciile sale europene. Dar cearta dintre aliaţi pentru împărţirea prăzii se mută în Balcani şi în capitalele statelor interesate, Rusia făcând eforturi pentru a împiedica izbucnirea unui război între aliaţii de ieri, iar Conferinţa ambasadorilor de la Petersburg luă asupra ei sarcina de a aplana conflictul bulgaro-român pe chestiunea graniţei dobrogene.
Al doilea război balcanic şi intervenţia României

Megalomania şi agresivitatea Bulgariei se accentuară, pretenţiile sale asupra teritoriilor smulse Turciei întrecând orice aşteptări. Simpatia Rusiei se mută asupra Serbiei, în timp ce Austro-Ungaria susţinea Bulgaria, în dorinţa ei de a slăbi Serbia şi eventualele ei pretenţii asupra teritoriilor locuite de sârbi din cuprinsul monarhiei dualiste. Războiul între foştii aliaţi devenise inevitabil, iar acum sârbii şi grecii fac propuneri de alianţă României, deşi iniţial toţi o doreau în afara disputelor. Cancelariile europene se îndreptau tot mai mult asupra României, devenită factor de echilibru, mai mult, ea devenise arbitrul în Balcani.
Deşi ţarul Nicolae al Rusiei ameninţase direct pe cei ce ar porni războiul între fraţi, la 16/29 iunie 1913, la ordinul direct al ţarului Ferdinand al Bulgariei, bulgarii dezlănţuiră un atac devastator asupra sârbilor pe întregul front. Cu toate că exista o alianţă secretă între România şi Puterile Centrale, între care şi Austro-Ungaria, încă din 1883, interesele României şi opinia publică îi cereau să meargă împotriva bulgarilor susţinuţi deschis de Austro-Ungaria. La 20 iunie/3 iulie 1913 primul ministru Titu Maiorescu supunea regelui Carol I decretul de mobilizare al armatei române.
Intenţia comandamentului român era să ocupe Cadrilaterul cu o armată secundară şi în acelaşi timp forţa principală să treacă Dunărea şi să înainteze rapid către Sofia spre a dicta încetarea războiului şi încheierea păcii. Regele Carol trecea pentru a doua oară Dunărea în fruntea armatei române. Prima dată pentru a aduce independenţa României şi să ajute la crearea statului bulgar. A doua oară, 36 de ani mai târziu, pentru a da o lecţie vecinului ingrat şi agresiv şi pentru a aduce linişte Balcanilor.
Corpul V de armată, sub comanda generalului Culcer, cu o divizie de rezervă, ocupă Cadrilaterul până la linia Turtucaia – Balcic. În acelaşi timp masa principală trecuse Dunărea între Bechet şi Turnu Măgurele. Corpul I armată şi divizia 1 cavalerie au trecut pe vase pe la Bechet, îndreptându-se spre Rahova, iar divizia 1 cavalerie sub comanda generalului Bogdan apucă oblic spre sud-vest, spre nodul de comunicaţii Ferdinandovo, tăind retragerea din faţa sârbilor a armatei bulgare comandate de generalul Kutincev. O brigadă bulgară trecuse deja de Ferdinandovo şi se îndrepta spre Sofia prin pasul Ginci, când ariergarda intră în contact cu divizia de cavalerie a generalului Bogdan (10 iulie). Acesta manevră foarte bine, încât bulgarii, deşi superiori, crezură că au în faţă trupe mult mai numeroase. Prin telegrama expediată de generalul Sirakov şi interceptată de români, acesta spunea că are în faţă avangarda unui corp de armată cu şapte baterii de artilerie. Bulgarii se demoralizară şi întreaga brigadă a fost luată prizonieră de divizia lui Bogdan. Armata lui Kutincev se descompuse, dezertorii şi prizonierii fiind dezarmaţi şi lăsaţi să se întoarcă la casele lor.
Sub protecţia acestei flancgarde, corpurile II, III şi IV, cu o divizie independentă de cavalerie şi câteva divizii de rezervă trecură Dunărea pe la Corabia. Podul pregătit dinainte, construit din portiere de câte cinci pontoane metalice cuplate, a fost lansat în şapte ore, succes remarcabil pentru pontonierii români. Ajunse pe teritoriul bulgar, trupele noastre înaintară cu viteză în câteva zile fiind în Balcani. Corpul I era la Orhania, ocupând trecătoarea Arab-Konak, poarta Sofiei. Din înălţimea pasului, soldaţii români vedeau noaptea luminile capitalei, iar aviatorii români, utilizând pentru prima oară aeroplanul în război, planau deasupra Sofiei. Corpul IV era Etropol, iar elemente înaintate erau Tatar-Bazargic, înaintând până la 10 km de Filippopol, recunoaşteri de patrule făcură legătura cu armata greacă.
În 18 zile armata română fusese mobilizată, concentrată, trecuse Dunărea şi ajunsese la 20 km de Sofia şi 10 km de Filippopol, trecuse Balcanii şi făcuse legătura cu armata greacă. Capitala inamică, Sofia, lipsită de apărare, era la dispoziţia românilor. La 5/18 iulie, regele Ferdinand al Bulgariei adresă regelui Carol al României rugămintea de a stopa înaintarea trupelor române, declarându-se gata de a primi condiţiile României şi a începe tratativele de pace. Intervenţia din Bulgaria a arătat capabilităţile şi entuziasmul armatei române, prezentându-se la mobilizare un număr mult mai mare decât cei chemaţi, dar a relevat şi unele slăbiciuni, cum ar fi vulnerabilitatea la epidemii. Din păcate, în entuziasmul general, nu s-au tras învăţămintele necesare.
Pacea s-a încheiat la Bucureşti, tratativele fiind conduse de Titu Maiorescu. România ieşise din acest război cu Cadrilaterul, cu un prestigiu european considerabil mărit, dar şi cu un duşman implacabil în care toată ura născută din invidie, deziluzie şi umilinţa îndurată lua proporţii exaltate. Deşi generalul Fiicev, delegatul Bulgariei la Bucureşti, recunoştea că Bulgaria achita nota de plată la care o condamnase lăcomia şi miopia ei politică.
Şi datorită intervenţiei în războiul balcanic, relaţiile României cu Puterile Centrale au continuat să se răcească iremediabil, în schimb România se apropia din ce în ce mai mult de alianţa franco-rusă. Nu degeaba Nicolae Iorga a spus „campania din Bulgaria a fost primul capitol al războiului României în contra Austro-Ungariei”.
Urmările până astăzi

Când România a intrat în războiul mondial, a fost asigurată de ruşi că nu trebuie să-şi facă probleme cu bulgarii, deoarece aceştia nu vor îndrăzni să lupte împotriva eliberatorilor şi protectorilor lor. De aceea ne-au promis două divizii în Cadrilater, pentru a-i descuraja pe bulgari de la orice atitudine belicoasă. Chiar şi soldaţilor ruşi din aceste divizii li s-a spus ca în cazul puţin probabil în care ar fi atacaţi, să strige tare „Ruskii!” şi bulgarii îi vor lăsa în pace.
Nu numai că nu s-a întâmplat aşa, dar Bulgaria a atacat în Cadrilater fără declaraţie de război, aceasta fiind trimisă a doua zi. Un alt eveniment în războaiele moderne, când atacul a fost dat înainte de a se trimite vreo declaraţie de război a fost numit „Ziua infamiei”, respectiv 7 decembrie 1941. Declaraţia de război ar fi trebuit înmânată la Washington chiar în momentul atacului, dar din cauza redactării dificile a declaraţiei şi a decodificării încete a mesajului cifrat de la Tokio către ambasada japoneză, a fost înmânată câteva ore mai târziu. Şi a fost „ziua infamiei”. Iar când bulgarii ne-au atacat fără declaraţie de război, alături de turci şi germanii conduşi de Mackensen?
Tot bulgarii s-au comportat cu brutalitate în timpul ocupaţiei, tot ei au răsturnat statuia lui Ovidiu din Constanţa (foto, sursa constantablog.net), în ideea că această provincie va rămâne pe veci a lor, deci să şteargă tot ce amintea de latinitatea ei, tot ei nu s-au dat duşi din Dobrogea chiar dacă războiul era terminat şi ei învinşi.
În 1940, când după ultimatumurile şi cedările Basarabiei şi nordului Bucovinei, apoi a Ardealului de Nord, situaţia noastră era mai dificilă, bulgarii au cerut Cadrilaterul. L-am cedat şi am făcut şi schimburi de populaţie, pentru a nu rămâne vreun motiv de dispută.
Din fericire, astăzi suntem aliaţi în NATO şi UE, dar nu putem să nu remarcăm excesele de maliţiozitate şi superioritate la adresa noastră cu fiecare ocazie, deşi ar fi bine ca fiecare să-şi vadă bârna din ochiul lui mai întâi.
Dar există un aspect în care politica şi apucăturile bulgarilor nu s-au schimbat: tratamentul faţă de minorităţi. Bulgarii au o lungă istorie în încercările lor de deznaţionalizare a minorităţilor, chiar şi în perioada comunistă, în anii 80, a ieşit un scandal serios referitor la practica bulgarizării numelor etnicilor turci.
Acelaşi lucru se petrece chiar şi astăzi faţă de minoritatea română, ca o constantă, ieri aromânii din Macedonia şi azi cei din nord-vestul Bulgariei. O serie de reportaje au documentat soarta şi situaţia românilor din Bulgaria.
„Românii din Bulgaria se pot împărţi intr-un sector timocean, un sector dunărean (care se întinde de la râul Timoc şi până la litoralul Mării Negre) şi un sector, în interiorul ţării şi al Munţilor Balcani. Sub raportul numărului lor, cu toata grija bulgarilor de a-i scoate în statistici cât mai puţini, există numeroase statistici credibile, citate mai recent, după care numărul românilor din Bulgaria s-ar ridica la 250 000 iar al aromânilor la 150 000. După alte statistici, numărul real al acestora ar fi cel puţin dublu.” (http://www.gid-romania.com, secţiunea despre românii din Bulgaria). Mai mult, comunitatea românească nu este recunoscută de către oficialităţi, tocmai într-un stat UE care s-a angajat să protejeze drepturile minorităţilor. Din păcate, nici statul român nu este prea interesat de păstrarea identităţii culturale a acestor fraţi, altfel nu ne explicăm tăcerea continuă asupra acestui subiect, mai ales când există posibilitatea unor negocieri directe, între vecini şi aliaţi.
Cu toate acestea, o rază de speranţă care poate fi şi o lecţie dată clasei noastre politice: astăzi, un afacerist român din SUA, George Brăiloiu, a dat 406000 de euro pentru întreaga colecţie de manuscrise Emil Cioran scoasă la licitaţie în Franţa. A declarat ulterior că o va dona statului român. Un gest extraordinar al unui român adevărat, un afacerist necunoscut nouă, spre deosebire de alţi celebri autohtoni ce ies în evidenţă prin echipe de fotbal sau divorţuri mediatizate, care nu prea s-au remarcat în astfel de acţiuni, ci mai degrabă prin afaceri controversate. Aceasta este o adevărată palmă meritată dată clasei politice româneşti. Un gest care ne aduce aminte de alţi mari români ca Emanoil Gojdu sau Vasile Stroiescu. Un român din diaspora, de departe, la fel ca şi alţi români din afara graniţelor, unii chiar foarte aproape de noi, pe care ne grăbim să-i uităm sau să-i ignorăm, preocupaţi de problemele noastre domestice.
Dar poate este mai importantă veşnica noastră bălăcăreală politică internă fără sfârşit, tipic balcanică.
Bibliografie
Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României

2011-03-14T21:32:00.001+02:00

UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str.“Pazarska” №2 et.2 cam.6 Tel. 00359/94/988964 Fax: 00359/0884988101. email: ifg@abv.bg

Доклад ,
за положението на румънската/влашката общност в България

Сдружение „АВЕ” Ви предоставя настоящият доклад и има за цел да изясни правата, които има нашата етническа група румънци наречени още власи.
България е член на Е.С. от 2007. година. Но преди това, нашата страна е подписала хартата за правата на човека и малцинствата и се ангажира със спазване на европейските принципи, европейската ценностна система, както и съществуващите ни конституционни права и законодателство, които визират етническите общности и тяхното спазване .
Често сме свидетели на не –спазването на правата дадени ни от страна на държавни институции.
Както сме забелязали, власт -имащите от много години насам целенасочено и умишлено сепарират термина „влах” от общото наименование-румънец, oпитватвайки се да създадът две нови етнически групи на една и съща народност -схващане, изцяло погрешно и тенденциозно. С подобен проблем се сблъскват и армъни, мегленорумъни и др., всички те, намиращи се на територията на България.
Обучение по майчин румънски език в нашата страна практически не съществува, изключваме лицея „Михай Еминеску” в София, където присъствието на нашият етнос е много малко. За сведение абсолвентите на този лицей са под 10 души и са предимно български граждани от български етнически произход. Можем да кажем още, че този лицей не предоставя никакви битови и културни условия, и условия за обучение, които да задоволяват интересите ни като етнос.
Не се и намира в регионите с компактна маса румънци-власи , както например Видин и региона, Козлодуй и региона и т.н.
Изхождайки от принципа на реципрочност, който е в основата на договореностите между България и Румъния за запазване на румънският етнос в България и българският етнос в Румъния, Ви съобщавам, че правата дадени на българите в Румъния у нас липсват.
Всички усилия от наша страна да открием обучение по майчин- румънски език в общинските и държавни училища в Република България не бяха уважени от страна на управляващите, въпреки,че от наша страна бяха спазени нужните изисквания.
Мас- медия на майчин -румънски език практически не съществува, а в същото време виждаме, че в България съществува двоен стандарт от това как се третират етносите. Така например турската етническа група има ежедневно новини на турски език. Поради този факт ние настояваме, да ни се разреши време в централните медии за организирането на програми по румънски език, без намесата на цензура, на която сме свидетели в последни дни.
От друга гледна точка, в Република България не се дават политически права на етническите групи, и не сме признати за национално малцинство. Без право сме на наш представител в народното събрание или представители в управлението. Процеса на асимилация е добре аранжиран от началото на миналия век до наши дни. Твърде погрешно би било мнението да казваме, че за всичките неуредици са виновни единствено и само в момента власт-имащите. Точно обратно, процеса на асимилация може да бъде спрян единствено със съвместни усилия, както от наша страна, така и от страна на управляващите.
Позволяваме си да Ви напомним драматичното намаляване броят на нашият етнос през миналият век до 2001 година, период, в който броят на населението на България е растял прогресивно.

Таблицата е извадка от публикациите на Н. С. И.

Когато броят на населението на една държава е в прогресивен растеж, а броят на едно малцинство (етнос) в същата държава е в процес на прогресивно намаляване, става въпрос за чиста проба на асимилация.
Не по-различно протече и последното преброяване от 2011 година. И този път анкетните карти в някои от населените места с предоминантна маса власи /румънци, бяха попълвани с молив като по-късно те могат лесно да бъдат фалшифицирани. За този и други прецеденти сме описали и изпратили в електронен вариант на електронният адрес на госпожа директорката на НСИ-Видин г-жа Емилия Маркова- писмо от 25.02.2011 год.
Друг модерен лост на процеса на асимилация е бедността. Според последните статистики Видински окръг и Северозападна България, където живее компактна маса власи/румънци са на първо място по бедност в Европа. Репресивният апарат от миналото, който и днес не е спрял своята дейност, налагайки бедността като бреме върху плещите на автохтонното румънско/влашко население, е довело до депопулиране на зоната, засилване на миграцията и увеличаването на смъртността в нашия регион както и спадането на раждаемостта от десетки години насам до наши дни. Хората, които напускат родните си места отивайки в други зони или в западите страни на Е.С. да търсят препитание, лесно забравят своите език традиции, обичаи-етнос. Ето защо смятаме, че селективната бедност, е най-мощният фактор на асимилация.
Не бива да забравяме инфраструктурата и по-специално пътищата, които в нашият край не са оправени от десетки години.
Често пъти, когато използваме румънски език в разговор по между ни на публични места, ни е отправена забележка да не говорим на румънски, защото се намираме в България, че румънците-власите са мамалигари и цигани, а негативните неща от нашия живот са определени като „влашка работа”, в смисъл, нещо негативно и лошо, или пък използват експресията „власите на край Дунава се давят”. Тази експресия, за пръв път се е използвала в началото на миналия век от полицията на Владо Черноземски. Тогава нашите интелектуалци са били хвърляни в Дунава с вързан на шията камък, за да бъдат екстерминирани. Тези, които са успявали по някакъв начин да се измъкнат от тежестта на камъка, опитвайки се да се доберат до българският бряг, са били доубивани с камъни или застрелвани от чакащите ги на брега полицаи, които се хилели и подвиквали „власите на край Дунава се давят”.
Топонимията, имената на населените места и местностите са били побългарени, като например селото Върф (Vârf), което означава на румънски език връх на планина- баир е било сменено с името Връв, което на български език означава –връвчица.
Селото Фундени ( Fundeni) което означава на румънски език отдалечено село (в дъното) е било сменено с името с Каниц. Или Станотърн (Stanotârn), което произхожда от Стан Търнъ-( Стан Кошничаря) основателя на селото, е било сменено в Сланотрън т.е. слана и трън.
Към личните и фамилни имена на нашите бащи и деди се е добавял славянския суфикс- окончанието „ов” и „ев”, което не е характерно за нашият етнос. Старите имена на фамилии и лични имена са били превеждани на български или оставени добавяйки посочените окончания-пример фамилията Флореа е била променена във Флоров и по късно преведена Цветанов или Цветков и т.н.
Новородените нямаха право да се кръщават с наши, румънски имена. Родителите бяха задължени да избират имената на децата си от списък с български имена, наречен „именник”, който и сега съществува в някои от родилните отделения в страната.
Страхът, който съществува от много години на сам е също така едно мощно средство за асимилация. Знае се,че тези, които използват майчиния си език не могат да ръстат в ерархията и не са гледани с добро око. Така например, всички хора от нашият етнос, които са били лансирани в социалният живот или кариера, са спирали да говорят на румънски и са забранявали на своите деца да използват този език.
Стигна се до следния куриоз: Дядовците и бабите на същите деца, не познавайки българският език, а внуците и правнуците под давлението на своите асимилирани родители непознавайки румънски език, не можеха да контактуват, да разговорят. И това е само от 2, 3 поколения на сам.
Църквата забранява използването на майчин език на литургии и служби. Това води по-късно до атеизъм и проникване на религии и учения нехарактерни за нашият етнос.
Имайки в предвид всичко казано до тук и отчитайки положението, в което се намира румънският\влашкият етнос в България, можем да кажем, че нашият етнос е в един напреднал стадии на денационализация и асимилация. Ако нашата държава не спре да третира горепосочените проблеми като проблеми на личността, а не като проблеми на етноса, тези негативни проблеми на съвременното ни общество ще се задълбочават за напред, довеждайки нашият етнос до изчезване, както се вижда и по статистиката, която сме споменали.
Като лоялни граждани на Република България милеем за просперитета й като страна членка на Европейския Съюз, но в същото време сме дълбоко загрижени за бъдещето на нашият етнос. Процесът на асимилация не е нещо абстрактно, а е реалност. Нашето съвместно желание и усилия е да бъде спрян.

Видин. С уважение,
25.II. 2011 Др. И. Ф. Георгиев
Председател на Сдружение „АВЕ”

http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/877-dupa-un-fals-recensamant-bulgaria-continua-sa-nege-evidenta-150000-de-romani-fara-nici-un-drep

2011-03-09T15:13:00.000+02:00

Intr-o corespondenta a trimisului Agerpres din Sofia, Ivan Radev, Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei neaga ca ar fi primit o sesizare cu privire la eventuale nereguli, în cadul recensãmântului populatiei care a avut loc în perioada 1-28 februarie 2011.

Daca MAE bulgar are dreptate inseamna ca trebuie de urgenta sa aduca acasa ambasadorul de la Bucuresti. Daca acesta nu a transmis in centrala, discutia pe care a avut-o cu Vicepresedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului, senatorul Viorel Badea, atunci si-a incalcat grav indatoririle si trebuie chemat acasa. Daca el le-a transmis, inseamna ca Vesela Cerneva, purtatoarea de cuvant a MAE bulgar, minte.

Cerneva mai face o declaratie interesanta si anume ca: "Pânã în acest moment, repezentanti ai comunitãtii românesti nu s-au adresat în mod oficial ministerului...".

De ce ar fi trebuit niste cetateni bulgari de origine romana sa se adreseze Ministerului de Externe? Stau ei in afara Bulgariei ca sa cada sub responsibilitatea Ministerului de externe?

Raspunsul este nu. Este doar o alta incercare de manipulare a MAE bulgar.

Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria s-a adresat primului ministru bulgar, asa cum acestuia I s-a adresat si primul ministru Boc, iar Presedintele Romaniei I s-a adresat Presedintelui Bulgar cerand recunoasterea si respectarea drepturilor romanilor din Bulgaria. Degeaba, insa.

Purtatorul de cuvant mai spune o mare prostie, confundand drepturile colective cu recunoastere minoritatilor nationale. Adica romanii din Bulgaria nu ar trebui sa studieze in limba materna pentru ca astfel s-ar recunoaste drepturi colective? Aberatia debitata de Cerneva, demonstreaza schizofrenia unui stat care se vrea european dar traieste dupa regului de ev mediu.

"Nici la Institutul National de Statisticã, care a efectuat recensãmântul populatiei, nu a fost depusã vreo plângere, a declarat pentru Agerpres Liubomir Blatski, directorul biroului de presã al institutului. El a spus cã nu sunt informatii cã ar fi existat probleme în timpul recensãmântului", se arata in corespondenta lui Ivan Radev de la Sofia.

Inca o minciuna bulgareasca!

In data de 25 februarie Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria a trimis Directorul BNS – Vidin, Emilia Markova Lazarova-Marinova urmatoarea scrisoare:

Stimata doamna director.

In urma mai multor semnale repetate pentru orice discrepanţe în procesul de recensământ din Judetul Vidin am considerat că este necesar a vă informa cu privire la următoarele:

1. În multe localităţi completarea chestionarului se face cu creionul.

2. Deliberat în rubricile din ancheta unde scrie "limba maternă" şi "etnie" este omisa completarea, pentru ca aceste intrebari sunt opţionale.

3. În unele cazuri, cenzori spun in mod deliberat la "limba maternă" şi "etnie" sa se scrie "bulgara" şi "bulgar", fără a ţine cont dorinta celor anchetati

Vă rugăm să luati măsuri pentru a remedia problemele de mai sus.

Cu stimă,

Vidin Dr. F. I. Georgiev

25.II.2011 Preşedintele Asociaţiei "AVE"

Deci, ca si in cazul Ministerului de Externe de la Sofia, ori subordonata de la Vidin a lui Liubomir Blatski nu a transmis sesizarea la Sofia, ori in buna traditie a statisticii bulgare, Blatski minte.

In corespondenta Agerpres de la Sofia mai este bagat in seama, pentru a apara autoritatile bulgare, si un personaj controversat care acum o saptamana cerea in Romania inventarea unei noi minoritati nationale, cea "aromana", plan care se stie, are in spate interese grecesti , dar nu numai.

Este vorba de Toma Chiurkci, personaj cultivat de Ambasada Romaniei la Sofia si invitat la toate intalnirile cu inalti oficiali romani. Probabil pentru ca individul sa fie bine informat de ce se vorbeste in ambasada si sa transmita informatii "la obiect", celor pentru care lucreaza.

"Solicitat sã comenteze acuzatiile cã statul bulgar duce o politicã de asimilare a comunitãtilor etnice, Chiurkci a afirmat cã nu poate fi vorbã de asimilare, ci de integrare cu bunã vointã'', se arata in corespondenta Agerpres de la Sofia.

Romanian Global News

Corespondenta Agerpres de la corespondentul sau de la Sofia:

Institutiile de stat din Bulgaria nu au primit nicio sesizare cu privire la drepturile etnicilor români

Sofia, 8 mar - Corespondentul Agerpres, Ivan Radev, transmite: Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei nu a primit nicio sesizare cu privire la eventuale nereguli în cadul recensãmântului populatiei care a avut loc în perioada 1-28 februarie 2011, a declarat pentru Agerpres Vesela Cerneva, purtãtorul de cuvânt al ministerului.

Pânã în acest moment, repezentanti ai comunitãtii românesti nu s-au adresat în mod oficial ministerului, iar noi nu avem cum sã comentãm publicatii din presã, a spusCerneva.

Întrebatã dacã Bulgaria ca stat respectã drepturile comunitãtti de români, dna Cerneva a subliniat cã tara sa a ratificat si aplicã toate conventiile internationale cu privire la drepturile minoritãtilor. Constitutia Bulgariei trateazã însã numai drepturile individuale si nu permite drepturi colective. Deacea, în Bulgaria nu se vorbeste de minoritãti, si asta nu este numai în cazul românilor, ci si în cazul tuturor altor etnii. Reprezentantii acestora au aceleasi drepturi ca oricare cetãtean bulgar si sunt liberi sã se asocieze si sã creeze organizatii, a spus oficialul.

Nici la Institutul National de Statisticã, care a efectuat recensãmântul populatiei, nu a fost depusã vreo plângere, a declarat pentru Agerpres Liubomir Blatski, directorul biroului de presã al institutului. El a spus cã nu sunt informatii cã ar fi existat probleme în timpul recensãmântului. Rugat sã comenteze afirmatiile cã autoritãtile bulgare întretin ''confuzia privind identitatea româneascã prin înscrierea pe listele de recensãmânt a minoritãtii vlahe'', Blatski a spus cã fiecare persoanã este liberã sã se autodetermine si cã cenzorul este obligat sã completeze în fisa de recensãmânt ceea ce a auzit. Prin urmare, dacã cineva a dorit sã fie înscris ca ''vlah'', el a fost înscris ''vlah'', iar dacã a dorit sã fie român, a fost înscris ''român''.

Avem toate drepturile garantate de Constitutia si de legislatia Bulgariei, dar noi singuri renuntãm la acestea, sustine Toma Chiurkci, presedintele Asociatiei Aromânilor din Bulgaria. De exemplu, la recensãmânt eu si fiul meu ne-am înscris ca 'aromâni', dar fiica mea a decis sã nu completeze rubricile de apartenentã etnicã si limbã maternã. A fost decizia ei, nu a fost influentatã de nimeni, precizeazã Chiurkci, care este de asemenea si vicepresedinte al Consiliului National pentru probleme etnice si demografice din Bulgaria. Întrebat dacã în aceastã calitate a sa a fost informat despre eventuale probleme în timpul recensãmântului, acesta spune cã lui nu i s-a adresat nimeni.

Solicitat sã comenteze acuzatiile cã statul bulgar duce o politicã de asimilare a comunitãtilor etnice, Chiurkci a afirmat cã nu poate fi vorbã de asimilare, ci de integrare cu bunã vointã. ''Pe mine, de exemplu, nimeni nu m-a obligat sã mã cãsãtoresc cu o bulgãroaicã, dar am ales-o singur. Avem dreptul sã organizãm educatia de limbã maternã pentru copiii nostri, dar nu a existat interes si nu s-a înscris un numãr suficient de copii. Asta nu este asimilare, ci integrare si este valabilã pentru toaate comunitãtile etnice: aromâni, români, evrei, armeni. Sunt, din pãcate, douã comunitãti care nu doresc sã se integreze în acest fel, este vorba de turci si romi'', a mai spus Chiurkci.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a urmãrit cu atentie desfãsurarea recensãmântului populatiei din Bulgaria si a luat notã de aspectele semnalate cu privire la unele probleme întâmpinate de membrii comunitãtii românesti pe durata acestuia, a precizat luni, MAE, pentru Agerpres. Subiectul va fi prezent pe agenda dialogului bilateral, mentioneazã sursa citatã. De asemenea, Ambasada României la Sofia, care se aflã în contact cu reprezentantii minoritãtii române, a primit instructiuni sã realizeze un demers pe lângã partea bulgarã pentru a le clarifica si a identifica cele mai bune solutii în conformitate cu Conventia cadru privind protectia minoritãtilor nationale, se mai aratã în precizarea MAE.

Senatorul PDL Viorel Badea, vicepresedintele Comisiei de politicã externã a Senatului, a declarat, într-o conferintã de presã sustinutã pe 3 martie, cã autoritãtile române trebuie sã actioneze mai hotãrât pentru ca Bulgaria sã recunoascã comunitãtile de români din aceastã tarã. Parlamentarul PDL a ridicat problema 'modului defectuos' în care a fost operat recensãmântul desfãsurat în luna februarie de autoritãtile bulgare, acuzând faptul cã acestea au întretinut confuzia privind identitatea româneascã prin înscrierea pe listele de recensãmânt a minoritãtii vlahe.

''Autoritãtile bulgare sunt, deocamdatã, captive unui nivel de gândire perimat si anume cã populatia de români vlahi nu ar avea, de fapt, origini românesti. Pe de altã parte, cu sigurantã, nici statul român nu a fãcut suficiente lucruri pentrureasezarea adevãrului'', a precizat Viorel Badea.

''Presa bulgarã ar trebui sã se aplece cu mai mult interes asupra problemelor acestei comunitãti sã nu vehiculeze comentarii cu tentã segregationistã în interiorul acesteia'', a comentat senatorul PDL informatiile difuzate de televiziunea publicã bulgarã, potrivit cãrora, în timpul desfãsurãrii recensãmântului, organizatii neguvernamentale din România au organizat actiuni propagandistice prin care se încerca manipularea populatiei bulgare în sensul de a se declara de etnie românã.

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria 'AVE' a dat publicitãtii pe 1 martie un raport în care critica modul în care s-a desfãsurat acest recensãmânt, precum si politica oficialitãtilor bulgare fatã de comunitatea româneascã. Potrivit raportului, educatia în limba maternã sustinutã de statul bulgar este total absentã, nefiind clase de grãdinitã sau învãtãmânt preuniversitar, cu mica exceptie a mentinerii unui asa-zis liceu la Sofia (Liceul 'Mihai Eminescu'), amplasat într-o zonã unde sunt putini români, si nu în zona Vidin, acolo unde sunt organizati într-o masã compactã. Absolventii acestui liceu anual sunt sub 10 persoane, în mare parte cetãteni bulgari de origine bulgarã, se mentiona în raport.AGERPRES ID: 2036878;

2011-03-08T10:51:00.001+02:00

POSTUL PUBLIC DE RADIO DE LA SOFIA: Un partid românesc a acuzat Bulgaria de asimilare

POSTUL PUBLIC DE RADIO DE LA SOFIA - Partidul Conservator din România susţine că există o asimilare a românilor în Bulgaria şi cere ca autorităţile române să ia măsuri împotriva acestei "politici agresive". În urma recensământului din ţara noastră, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria (AVE) a dat publiciţăţii un raport în care sunt menţionate în detaliu "metodele şi mijloacele folosite de zeci de ani de către autorităţile bulgare în vederea asimilării românilor".
Pentru Radio "Horizont", preşedintele AVE, Ivo Gheorghiev, a spus că un semnal privitor la asimilarea românilor în ţara noastră a fost trimis Consiliului Europei, precum şi aproape tuturor instituţiilor care se ocupă de drepturile minorităţilor. El a subliniat că în regiunile cu populaţie predominant română/vlahă, nivelul de asimimilare este probabil unul dintre cele mai ridicate pentru etnia română.

2011-03-03T07:35:00.000+02:00

UNIUNEA ETNICILOR ROMANI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str.“Pazarska” №2 et.2 cam.6 Tel. 00359/94/988964 Fax: 00359/0884988101. email: ifg@abv.bg

RAPORT
asupra situatiei populatiei romanesti din Bulgaria

“AVE” U.E.R.B prezinta un prim raport în ceea ce priveste respectarea drepturilor populatiei de origine româna (numita vlaha) din Bulgaria de catre statul bulgar. Statul bulgar este membru al Uniunii Europene din anul 2007. Exista o legislatie europeana pentru apararea drepturilor minoritatilor, dar aceasta este prost respectata, in unele cazuri netinandu-se cont de ea. Scopul este de a perpetua procesul de asimilare aplicat de zeci de ani asupra romanilor din Bulgaria, folosindu-se toate metodele si parghiile pentru contopirea elementului romanesc in majoritatea bulgara.
Oficialitatile din Bulgaria continua sa separe termenul de vlah de cel de român, incercand sa acrediteze doua notiuni, afirmand ca vlahii sunt altceva decat romanii si ar fi o populatie cu cultura, traditii si obiceiuri diferite. Cu asemenea probleme se confunda si restul ramurilor romanesti de pe teritoriul Bulgariei, cum ar fi: aromanii, meglenoromanii etc. Este o politica strategic gandita, dar total eronată, la care se raliază oficialitatiile, inclusiv Academia Bulgara, cu toate sectiunile de etnografie, folclor, istorie.
Educatia in limba materna sustinuta de statul bulgar este total absenta, cu mica exceptie a mentinerii unui asa-zis liceul la Sofia (Liceul “Mihai Eminescu”), care este amplasat intr-o zona unde sunt puţini romani, şi nu acolo unde sunt organizati intr-o masa predominant sau compact romaneasca, cum ar fi zona Vidin. Absolventii acestui liceu anual sunt sub 10 persoane, in mare parte cetateni bulgari de origine bulgara. Gradinitele si clasele din ciclul scolar si preuniversitar nu exista. Toate demersurile facute de noi de a deschide clase sau gradinite cu predare in limba romana au fost tratate cu indiferenta sau tacere din partea oficialitatilor. Ceva mai mult, adeseori am fost amenintati si tratati in mod josnic fara sa primim nici un raspuns concret, chiar daca am tinut cont de legislatie si am parcurs toate etapele pana la aprobare.
Mass-media este un capitol care oricand a fost si este controlat de catre oficialitatile din Bulgaria, practicandu-se cenzura. In aceasta privinta se mentine un dublu standard privind grupurile entice diferite, cum ar fi: grupul etnic turc are stiri in limba lor materna (turca) la televiziunea centrala, dar celelalte grupuri entice nu se bucura de aceste privilegii.
Din punct de vedere politic Bulgaria nu acorda drepturi grupurilor entice. Nici macar nu suntem recunoscuti ca minoritate nationala, ci doar ca grup etnic, fara sa avem dreptul a ne reprezenta cineva in parlament sau in guvern ca minoritate nationala. Procesul de asimilare este bine definit in primul rand din faptul ca de-a lungul anilor recensamintele arata cu certitudine cum se topeste un neam, cand in acelasi moment populatia in statul respectiv creste mercant. Aceasta arata eficienta de asimilare a unei vechi populatii practicata de statul bulgar.
Precum se vede din tabelul urmator (datele din tabel sunt din statistica Bulgariei – recensaminte oficiale)

Nu a fost mai diferit si recensamantul din 2011, unde datele pentru completarea anchetei de recensamant in satele romanesti de-a lungul Dunarii au fost facute cu creionul si nu cu pixul, cum este prevazut, fapt pentru care noi am semnalat INS, inclusiv si prin intermediul presei. Ceva mai mult la ultimul recensamant am constatat, ca multi dintre recenzori nu intrebau populatia de apartenenta la etnie sau limba materna, chiar si o mare parte din populatie, care au vrut sa-si exprime entitatea romana li se sugera ca aceste rubrici nu sunt obligatorii, sarindu-se peste ele.
Regiunile cu populatie predominant minoritara din Bulgaria sunt cele mai sarace din punct de vedere economic. Sistemul represiv a folosit si foloseste in continuare saracia ca cea mai puternica parghie de asimilare a unui neam. Zona ocupata de populatia romaneasca, cu regiunile Vidin, Vrata si Plevna, este cea mai saraca din Bulgaria. Bulgaria de N-V unde se afla o masa compact romaneasca, zonele Vidin si Vrata, dupa ultimile statistici, este considerata cea mai saraca zona din U.E.
Caile de comunicare, cai ferate si drumuri de legatura intre localitati, nu sunt reinnoite din timpul comunismului, de aproximativ 20 de ani. Toate acestea fac ca populatia noastra de etnie romana sa-si caute existenta in alte tari sau sa emigreze in regiunile dezvoltate ale Bulgariei. Plecarea din zona a persoanelor din neamul nostru are drept consecinta asimilarea, intrucat la a doua generatie nu mai foloseste limba materna romana.
Majoritatea in raport cu populatia de origine romana, adeseori si nu numai in cazuri izolate, se compoarta agresiv daca isi foloseste limba materna in locuri publice spunand expresii ca: “Vorbiti in bulgara ca aici suntem in Bulgaria, romanii sunt mamaligari si tigani!”
Lucrurile negative sau greselile facute de noi in viata cotidiana sunt calificate ca “lucruri vlahesti” in sens jignitor, ca vlahii sunt prosti si nu se pot descurca chiar cu lucruri elementare. Expresia “vlahii se ineaca la marginea Dunarii” este de prima data folosita la inceputul secolului trecut, atunci cand intelectuali nostri romani din Bulgaria erau aruncati in Dunare ca sa fie ucisi pentru ca sa numai foloseasca limba romana in scoli si institutiile publice, iar cei care reuseau sa inoate pana la mal erau impuscati sau omorati cu pietre de catre politistii lui Vlado Cernozemski (terorist, sef la politia din Vidin) care tragea de pe mal si radeau in hohote spunand expresia: “Vlahii se ineaca la marginea Dunarii!” Aceasta expresie este folosita si in ziua de azi ca semn de umilinta.
Toponomia, toate satele si localitatile cu denumire romaneasca, cu mici exceptii, au fost bulgarizate, ca exemplu: Varf = varf de munte, de deal, a fost schimbat numele in Vrav = care inseamna funie in limba bulgara; Fundeni = in limba romana sat mai indepartat, schimbat in limba bulgara Kanitz (cunoscut arheolog); sau Stanotran (Stan Tarna) a fost numit Slanotran in limba bulgara insemnand bruma pe maracine, si altele. Numele, de familie si botez, al populatiei romanesti, au fost interzise si s-au aplicat doua reguli pentru schimbarea lor: 1. au fost traduse direct in limba bulgara, cum ar fi: Florov-Tvetanov sau Tvetcov; 2. s-a adaugat sufixul -ov la denumirile vechi ex: Florov, Patrascov, Mitrov, Ionov etc. Sau ambele, ca exemplu: Ioan tradus Ivan si adaugand sufix -ov, rezultand Ivanov. Din acel moment copiilor care se nasteau, parintii nu aveau dreptul sa le puna nume romanesc, numele disponibile fiind trecute pe o lista cu nume bulgaresti. In plus s-a introdus sistemul de denumire a populatiei cu trei nume, dupa modelul rusesc, unde in loc de numele de familie vechi si din batranete, parintii erau obligati sa denumeasca numele de familie cu prenumele bunicului, pentru ca sa se uite de neamurile vechi romanesti.
Frica de a se identifica ca roman este un element puternic in societatea moderna si o parghie mult mai veche de asimilare. Se stie ca daca vorbesti romaneste nu poate o persoana sa creasca in ierarhie sau sa progreseze in societetate moderna. Acest fapt a facut ca unii din neamul nostru, care au ajuns sa ocupe o functie, au refuzat sa se recunoasca ca sunt romani, sa vorbeasca romaneste sau sa invete copii si limba romana, de frica ca isi vor pierde locul de munca sau vor fi dati jos din functia care o ocupa. In privinta asta s-a ajuns pana la paradoxul ca bunicii care nu stiau limba bulgara sa nu se poata intelege cu nepotii, care nu stiau romaneste.
Religia interzice folosirea limbii romane in slujbele divine, ajungandu-se pana acolo ca limba folosita in biserica sa fie limba slavona veche. Asta a avut drept consecinta ca populatia ortodoxa, prin faptul ca nu se intelegea slujba, s-a educat in spirit ateu.
Tinand cont de situatia actuala in care se afla romanii din Bulgaria, ajungem la concluzia, ca sunt intr-un grad puternic de deznationalizare. Ca cetateni loiali ai statului nostru R. Bulgaria militam pentru prosperitatea ei ca tara membra a U.E, dar in acelasi moment suntem profund ingrijorati de viitorul poporului nostru.
Procesul de asimilare nu este ceva abstract si este o realitate care noi dorim sa o stopam impreuna cu totii.

Vidin
28. 02. 2011

Dr. I. F. Gheorghiev:

Presedintele Uniuni Etnicilor Romani din Bulgaria “AVE”

2011-02-28T20:58:00.001+02:00

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.trud.bg%2FArticle.asp%3FArticleId%3D796606&h=32567

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DiM5Q22EYF6E%26feature%3Drelated&h=02e5a

2011-02-09T23:31:00.000+02:00

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DiM5Q22EYF6E%26feature%3Drelated&h=02e5a

2011-02-09T13:08:00.001+02:00

Ionel Dancu
2352 afişăriMiercuri 9 feb 2011
Eugen Tomac a crescut în sudul Barabiei
Cum tratează Ucraina românii? Dar Sofia? Respectă Ungaria promisiunile de protejare a românilor? Cum e să fii român în Valea Timocului? Situaţia celor aproape un milion de români care trăiesc în ţările vecine României este sumbră în cele mai multe cazuri.

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat într-un interviu realizat de adevărul.ro că în Ucraina continuă o practică "moştenită de la colosul sovietic", îndreptată împotriva minorităţii române, iar în Bulgaria românii au doar un liceu şi o biserică la Sofia şi "lucrurile sunt destul de îngrijorătoare".

TAGURI
eugentomacromanistrainatatetimocserbiaucrainaungariajulabulgariaminoritatiidentitateetnicexclusiv adevarul.ro
Despre românii din Valea Timocului, Tomac a spus că aproape 250.000 de români sunt "lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi". Iar în Ungaria "am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul Autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română"

TRANSCRIPTUL INTERVIULUI:

Aţi declarat recent că situaţia românilor din sudul Basarabiei este „alarmantă" pentru că Ucraina duce o politică de „deznaţionalizare" şi de „asimilare" a populaţiei româneşti. Sunt vorbe grele.

Eu aş face un pas în spate şi as spune că ilustrul Nicolae Iorga spunea că România este o ţară locuită de români şi înconjurată de români. Nu s-a schimbat foarte mult situaţia.

Referitor la afirmaţiile mele privind românii din sudul Basarabiei, într-adevăr lucrurile sunt extrem de dificile în momentul de faţă. Pentru mine e foarte dificil să vorbesc despre românii din această zonă, pentru că întâmplarea face că sunt unul dintre românii norocoşi din această zonă, care a ales să vină la studii la Bucureşti în calitate de bursier al statului român şi întâmplarea a făcut să ajung în această poziţie.

Lucrurile par destul de dure în momentul în care te trezeşti într-o realitate în care a spune cuvântul român reprezintă un act de curaj. Acest lucru se întâmplă astăzi în sudul Basarabiei. Şi spun asta din proprie experienţă.

Eu am studiat într-o şcoală în care se predă limba română dar nu exista un curs de Istoria românilor. Întotdeauna când ridicam această problemă, răspunsul era că vom studia despre istoria statului în care locuim şi despre „Istoria ţinutului natal", exact aşa se numea cursul respectiv, în care se promova istoriografia sovietică, precum că suntem moldoveni, nu avem nimic în comun cu cei de peste Dunăre, asta deşi o parte din familia mea locuia la Galaţi.

Toate acestea fac parte dintr-o realitate cu care oamenii se confruntă şi astăzi. A existat în politica statului ţarist o tendinţă permanentă de a deznaţionaliza populaţia majoritară din întreaga provincie Basarabia.

Câţi români sunt în Ucraina?

Chiar dacă sunt divizaţi între români şi moldoveni, numărul lor este de aproape 500.000, deci un număr destul de mare.

Sunt pe cale de dispariţie?

În localitatea în care m-am născut eu s-a născut mareşalul Alexandru Averescu. Pentru românii din această zonă, el reprezintă un simbol şi nu puteam să accept ideea ca asemenea personalitate să nu fie în nici un fel promovată sau adusă drept un simbol al localităţii decât de către cei în vârstă, care, de multe ori, vorbeau în şoaptă de frica autorităţilor.

Această teamă există din păcate şi în continuare, pentru că, deşi au existat schimbări democratice după 1990 în Ucraina, practica aceasta aplicată împotriva minorităţii române, moştenită de la colosul sovietic, nu a încetat. Şi este regretabil că, în continuare, există această tendinţă a autorităţilor ucrainene de a diviza comunitatea românească între români şi moldoveni.

Ăsta e unul din motivele care îngreunează dialogul nostru bilateral.

Acest lucru vi-l spune un român care 16 ani a locuit în această zonă şi care păstrează în continuare un contact destul de strâns cu regiunea.

Dar România şi Ucraina au semnat un tratat de bună vecinătate, cu referiri şi la minorităţi, există acorduri internaţionale semnate de Ucraina. Ne spuneţi practic că toate astea sunt doar pe hârtie şi că, de fapt, în realitate, nu se întâmplă aşa?

Aceasta este o realitate pe care noi o cunoaştem foarte bine şi ştim care îi sunt rădăcinile.

Noi sperăm că totuşi va sosi momentul când autorităţile ucrainene vor înţelege că doar încurajând adevărul în ceea ce priveşte populaţia vorbitoare de limbă română vom putea depăşi anumite tensiuni care au existat în relaţia noastră.

Vedeţi, de foarte multe ori, statele îşi asumă că vor respecta şi Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale şi Carta limbilor minoritare, însă în momentul în care trebui să le pui în practică, de foarte multe ori există această tendinţă de a lăsa lucrurile la o interpretare destul de largă în ceea ce priveşte identitatea românească.

Noi înţelegem foarte bine care a fost interesul sovieticilor de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, dar nu înţelegem de ce trebuie să se insiste în continuare pe această formulă, pentru că a diviza comunitatea românească în două nu înseamnă că dispar problemele.

Şi mesajul nostru a fost mereu acesta, de a abandona această practică pe care au promovat-o autorităţile sovietice.

Dar URSS a căzut de mult. De ce şi acum aceeaşi politică împotriva românilor?

Noi întotdeauna încurajăm comunităţile româneşti să fie cetăţeni loiali ai statului în care locuiesc şi să fie buni români, să îşi păstreze spiritualitatea românească.

Noi de foarte multe ori privim cu nedumerire aceste ieşiri isterice prin care se trimit mesaje neprietenoase către comunitatea românească.

Pentru noi, o minoritate naţională este o bogăţie pentru stat şi de aceea România acordă o atenţie sporită minorităţilor şi le oferă o serie de facilităţi concrete pentru a-şi păstra patrimoniul care ne oferă şi nouă posibilitatea de cunoşte cât mai bine întregul set de valori care reprezintă o naţiune.

Din acest punct de vedere nu înţelegem nici noi de unde izvorăşte această neîncredere şi acest mesaj extrem de neclar transmis minorităţii române.

A existat la un moment dat, în altă epocă, tendinţe a deznaţionaliza, dar uneori nu ne explicăm de ce există în continuare o moştenire în ceea ce priveşte relaţia cu românii.

Pentru că există situaţii în care primim gesturi de înţelegere, dar în momentul în care trebuie puse în aplicare, se întâmplă altceva, şi din acest punct de vedere lucrurile ne preocupă în mod real şi ne îngrijorează în acelaşi timp.

Cu alte cuvinte, României i se promite la nivel oficial una şi alta se întâmplă.

Da, în practică se întâmplă altceva, pentru că, şi vă dau un exemplu simplu, există o localitate în raionul Chilia, regiunea Odessa, locuită compact de români. În urmă cu 7 ani, şcoala, deşi era cu predare în limba română integral, a fost trecută la predare în limba rusă şi ucraineană.

Aţi cerut explicaţii?

Sigur că da. Explicaţiile sunt uneori la fel de greu de înţeles ca şi această tendinţă de a diviza comunitatea românească, pentru că ele nu au nici un fel de legătură cu respectarea unor drepturi elementare legate de educaţie.

Această tendinţă ne îngrijorează şi vom insista în continuare ca aşa cum România respectă minoritatea ucraineană şi minoritatea română să fie respectată. Este fundamental pentru a transforma din elementul comunitate un liant care uneşte societăţile noastre, nu le divizează.

Aţi fost recent la românii din Vidin, Bulgaria. Care e situaţia lor, pentru că Bulgaria nu recunoaşte minorităţile etnice deşi e în Uniunea Europeană?

E a treia vizită pe care o fac acolo în calitate de secretar de stat. Am vrut să dăm un mesaj politic foarte clar că ne preocupă situaţia vorbitorilor de limbă română din Bulgaria, pentru că vorbim atât de românii din Bulgaria cât şi de cei care se revendică drept vlahi, vorbitori de limbă română şi mai avem o comunitate foarte importantă, cea a vorbitorilor dialectului aromân. Toţi sunt români.

Într-adevăr, lucrurile şi la alest capitol sunt destul de îngrijorătoare, pentru că în afară de un liceu în Sofia, în care se predă în limba română, comunitatea românească din statul vecin nu beneficiază de acelaşi tratament pe care România îl oferă comunităţii bulgare. Aici avem un parlamentar bulgar, avem liceu cu predare în limba bulgară.

Acest subiect este permanent pe agenda Ministerului de Externe şi de fiecare dată am discutat despre necesitatea de a se acorda mai multă atenţie comunităţii româneşti. Vom insista în continuare ca vorbitorii de limba română din statul vecin să beneficieze de drepturile elementare pe care un stat european are obligaţia să le asigure unei minorităţi precum e cea românească.

Noi nu vom înceta să susţinem programele culturale, educaţionale, vizitele, bursele pentru tinerii români din Bulgaria, astfel încât să putem să consolidăm încrederea românilor de acolo, pentru că această distanţă care a existat din timpul perioadei totalitariste a semănat neîncredere în propriile forţe şi atunci comunitatea românească este extrem de rezervată în a-şi asuma o serie de drepturi pe care e îndreptăţită să le ceară de la statul bulgar.

Ceea ce pentru noi este îmbucurător este că există foarte mulţi tineri care sunt conştienţi că sunt români şi nu mai cad pradă acestor valuri de propagandă anti-românească care a existat nu numai în Bulgaria ci şi în alte state vecine şi care au descurajat românii să-si asume identitatea.

Acest lucru este foarte important pentru că sunt convins că şi pentru românii din Bulgaria vor veni timpuri mai bune. Esenţial este că pe agenda noastră ei reprezintă o prioritate.

Câţi români sunt în Bulgaria?

Din estimările noastre avem peste 150.000 de vorbitori de limba română.

Deci românii din Bulgaria au doar un liceu?

Este liceul Mihai Eminescu din Sofia, mai avem o biserică românească la Sofia, nucleu puternic pentru comunitatea românească..

E foarte puţin totuşi.

Cu siguranţă că e foarte puţin, românii sunt concentraţi în alte regiuni şi le este mai aproape să vină la Craiova, de exemplu.

Nu dispare sentimental naţional dacă ei nu au şcoală, nu au biserică, nu au cărţi?

Acest lucru încercăm să îl recuperăm astăzi. Aici sunt zone în care au existat români dintotdeauna. Noi încercăm să recuperăm, pentru că în perioada 1940-1990, subiectul identităţii nu a existat pe agendă, directiva de la Moscova era foarte clară. Soveticii au avut o anumită politică în privinţa minorităţilor. Bulgaria a promovat acest mesaj de deznaţionalizare şi nu doar în cazul românilor.

Deci Bulgaria îi ajută pe români să îşi păstreze tradiţiile sau îi împiedică?

Vom considera că îi ajută atunci când vor avea şcoli cu predare în limba română, când românii vor fi recunoscuţi drept minortate naţională, când vor fi introduşi în tabelul de recensământ.

Să trecem în Serbia. Românii din Valea Timocului, spre deosebire de cei din Voivodina, nu au beneficiat niciodată de drepturi specifice minorităţilor naţionale. Au fost privaţi de activităţi culturale, educative şi religionase în limba maternă. Ce se întâmplă acolo?

Aţi subliniat bine acest dublu tratament pe care statul sârb îl aplică minorităţii româneşti. Noi ne-am fi dorit ca românii din Serbia să se bucure de aceleaşi drepturi indiferent că locuiesc la Negotin, Novi Sad sau Vârşeţ.

Situaţia în Valea Timocului este delicată în primul rând pentru că, deşi după 1990 au existat contacte timide, românii din această zonă au fost, cu regret o spun, o lungă perioadă de timp au fost uitaţi de Bucureşti şi acest lucru se simte şi astăzi. În desele contacte pe care le avem cu liderii românilor din această zonă încă mai avem discuţii foarte interesante şi lungi care despre care sunt diferenţele între vlahi, români, rumâni. Acest lucru este benefic şi important pentru că oamenii îşi pun aceste întrebări.

E o o zonă în care a-ţi asuma identitatea a reprezentat un act de curaj.

Astăzi avem o comunitate de aproape 250.000 de români lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi: educaţie în limba română, acces la mijloace media în limba română, libertatea religioasă în limba maternă nu este respectată.

Prin ambasada noastră de la Belgrad şi în contactele dese pe care le-am avut în această zonă îi asigurăm pe români că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca Serbia să le acorde drepturi, pentru că noi vrem ca prin comunitate să avem o punte cât mai solidă care îmbunătăţeşte relaţia noastră cu Serbia, noi nu avem nevoie de tensiuni.

Aşa cum cetăţenii români de etnie sârbă din România se bucură de toate drepturile, au parlamentar, beneficiază de un buget deloc de neglijat pentru activităţile de prezervare a identităţii, acelaşi lucru trebuie să îl obţină şi românii din această zonă.

Nici românii din Ungaria nu stau foarte bine. Autoguvernările româneşti sunt conduse de ne-români, sunt multe exemple. Care e situaţia?

Fenomenul acesta de etno-bussines ne preocupă în mod special.

Este o problemă gravă?

Este o problemă dificilă, pentru că dacă o instituţie care are menirea de a sluji comunitatea românească îşi schimbă obiectivul în timpul jocului, îşi pierde din mesaj. Acest lucru se întâmplă din păcate în Ungaria. Legea nu interzice în Ungaria unui minoritar să se revendice drept român, să îşi adune un grup de susţinători, să candideze şi să obţină o poziţie importantă.

Am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română. Deşi este o instituţie a românilor.

Deci aceste lucruri e greu să le acceptăm. Dar s-au făcut şi paşi importanţi, e important că românii au un român acum în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Gheorghe Şimonca, care susţine foarte mult activitatea comunităţii româneşti.

Ne-am fi dorit ca toate angajamentele pe care Ungaria şi le-a asumat în ceea ce priveşte românii din această zonă, Jula, să fie respectate.

Aţi spus că nu înţelegeţi reacţiile guvernelor în privinţa românilor din respectivele state. Unde se rup promisiunile făcute României? Unde e fisura?

În primul rând, aş sublinia următorul fapt. În ultimii cinci ani de zile, acest subiect nu a lipsit de pe agenda bilaterală, mă refer aici la nivel de şef de stat, premier, ministru de externe, ceea ce este foarte important.

Mai mult decât atât, statele vecine au înţeles că România nu va ceda, vom fi în continuare la fel de perseverenţi ca minoritatea românească să fie respectată.

Noi nu facem decât să insistăm în continuare, atât cu mecanisme bilaterale, cât şi europene, pentru a face cât mai clară vocea României în relaţia cu vecinii. Progrese se fac, dar foarte timide.

Ne rămâne să cerem, să insistăm ca exact ceea ce oferă şi România minoritarilor din ţara noastră să li se ofere românilor care locuiesc pe teritoriul statelor vecine. Este fundamental acest lucru.

Care e zona cea mai grea pentru români şi care e cea mai primitoare?

Nu aş răspunde în aceşti termeni. În egală măsură ne preocupă şi situaţia românilor de la Vidin şi a celor din Valea Timocului şi a celor din Transnistria şi cine ridică deseori această întrebare, fie la Bucureşti, la Chişinău sau în altă zonă, de ce România este interesată de situaţia din Transnistria, păi în primul rând pentru că avem un interes direct acolo, există populaţie vorbitoare de limba română şi pe noi ne preocupă situaţia acestor oameni.

Ce metode de presiune are statul român pentru ca statele vecine să respecte comunităţile româneşti?

Noi vom fi perseverenţi şi vom insista în continuare şi dacă va fi cazul vom apela la toate mecanismele europene care ne permit să punem presiune asupra unui stat sau altul.

Dialogul bilateral este cel mai bun. Soluţiile radicale nu-şi mai au rostul în zilele noastre, dar România va insista fără ezitare când va fi cazul. Românii nu au nicio vină pentru că s-au născut pe teritoriul unui stat sau altul şi nu trebuie să se simtă ameninţati doar pentru faptul că sunt români.

România alocă suficienţi bani pentru ajutorarea românilor din zonele cu politică ostilă?

Când vorbim de resurse, este întotdeauna loc de mai bine. Nu aş putea să spun că bugetul pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni îl pune la dispoziţie pentru programe şi proiecte răspunde întru totul realităţilor din teren.

Dar aş face o completare şi aş sublinia că e pentru prima dată când un Guvern, după 1989, îşi asumă prin programul de guvernare un pachet de măsuri concrete în ceea ce priveşte românii de pretutindeni, este capitolul 28 din Programul de Guvernare. De asemenea, în Strategia de Apărare a României, comunităţile româneşti de pretutindeni reprezintă o prioritate pentru statul român. Mai mult decât atât, este la fel de important că în cadrul Parlamentului s-a înfiinţat o comisie pentru românii de pretutindeni.

Toate aceste progrese cu siguranţă vor schimba şi acest raport în ceea ce priveşte susţinerea financiară a comunităţilor româneşti.

În 2010, în plină criză, românii din străinătate au primit un suport substanţial din partea României. Anul trecut, pentru prima dată, numărul bursierilor care vin la studii din Moldova a fost majorat de la 1.000 până la 5.000 de burse. În perioada interbelică, în 20 de ani, din Basarabia au venit la studii în Regat 6.000 de tineri.

Sunt paşi concreţi pe care statul român îi face şi doresc să îi asigur prin intermediul dumneavstră şi pe ceilalţi români că se vor bucura de atenţia cuvenită din partea statului român pentru consolidarea şi prezervarea identităţii. Este o prioritate pentru noi.

LA RECESAMINT EU MA SCRIU ROMAN/VLAH. DAR TU???

2011-02-04T07:26:00.001+02:00

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3D1HUGjU4TdHE&h=c1c28

2011-02-03T07:40:00.000+02:00

2011-02-02T07:47:00.001+02:00

Fratii romani,
ne aflam in plina desfasurare a recesamintului din luna februarie 2011, un moment
crucial pentru noi romanii/vlahii din Bulgaria, fiind o parte din marea familie Europeana.
Recesaminte s-a facut la noi de-alungul anilor, primele sunt de pe vremea Imperiului Otoman inca din secolul XV-XVI, unde vedem ca s-a insistat mai mult asupra numarului de populatie si nu in ultimul rand credinta si etnie. In ceea ce priveste ultimul recensamant, vedem ca capitolul etnie si credinta nu este obligatoriu . Care au fost motivele ca aceste capitole sa fie propuse numai proforma? Nu ne dam seama, dar noi consideram, ca avem obligatia morala fata de strabunicii, bunicii si parintii nostrii, nu numai sa trecem peste aceste capitole, dar sa ne exprimam si identitatea nostra, clara fara indoiala si rusine, si anume de roman/vlah.
Legislatia din Bulgaria ne da dreptul sa ne autoidentificam, fara ca sa fim pedepsiti sau prigoniti. Datele personale si fisele de recensamant nu pot sa fie publicate sau folosite, doar in scop statistic. Nimeni nu poate sa va influenteze in momentul complectarii sau sa va forteze sa declarati date false, dar si declararea unor date false benevol este un act de incercare si manipulare a recensamantului si se pedepseste de lege.
Frati romani, declarandu-ne altceva decat romani/vlahi vom savarsi o infractiune in primul rand morala si legislativa, pentru ca vom influenta in scop necorect rezultatele finale.
Declarandu-ne altceva decat romani/vlahi, nu vom face nimic altceva decat sa dovedim ca politica de asimilare din statul nostru a biruit, ducandu-ne pana la disparitie, precum se vede clar din rezultatele statistice bulgaresti din 1900 si pana in prezent.
Unde avem o crestere progresiva a populatiei din statul nostru si o scadere mare a numarului nostru ca si populatie, care inseamna nimic alta, decat confirmarea clara si fara indoiala, dorinta mai multor guverne, de a ne asimila. Noi nu vrem sa fim altii, noi vrem sa fim asa cum ne-a nascut parintii nostrii, vrem sa fim romani/vlahi.
Frati concetateni de etnie romana/vlaha este timpul cand noi trebuie sa dovedim, ca suntem cetateni liberi in stat liber declarandu-ne la recensamantul din 2011, asa cum suntem, fara sa incercam sa falsificam rezultatele. De-a lungul timpurilor am dovedit si vom dovedi in continuare loialitatea noastra fata de Republica Bulgaria declarandu-ne cetatenia bulgara si etnia noastra romana/vlaha.

Doamne ajuta sa fie intr-un ceas bun

Vidin Bulgaria 01.02.2011

Presedinte “AVE” Dr. I. F. Gheorghiev

2011-01-18T04:37:00.000+02:00

Ivo Gheorghiev | Създайте Визитката си

http://www.youtube.com/watch?v=2JUan-X3ma0

2011-01-08T18:50:00.000+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=5F-WCHo33zg

2011-01-08T16:25:00.001+02:00

2010-12-09T17:53:00.001+02:00

În salba de mărgăritare a numelor sfinţilor din fiecare zi, la 7 decembrie, se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia – Fecioara.
Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor s-a născut pe la 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.
Mama fecioarei, de neam valah, fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, urma pilda sfintelor femei, ca: Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare; Antuza – mama Sfâtului Ioan Gură de Aur; Monica – mama Fericitului Augustin şi altele. Mergea adesea la sfintele slujbe bisericeşti, ascultând cu luare aminte dumnezeieştile Scripturi, străduindu-se să fie împlinitoare a lor. Rugăciunile făcute cu multă căldură sufletească şi posturile ţinute cu multă grijă erau podoabele ei duhovniceşti. Pe lângă buna chivernisire a gospodăriei nu uita să-şi păzească de gânduri tulburătoare curată cămara cea lăuntrică a inimii. Milosteniile şi alte fapte bune erau lucrarea ei din fiecare zi.
Copila Filofteia, trup din trupul mamei sale şi fire din firea ei, era nelipsită de lângă dânsa la biserică, la rugăciune, la postiri, la milostenii şi la faceri de bine.

Când ea a ajuns la vârsta deprinderii învăţăturii creştineşti, a frumuseţii fecioriei, a iubirii de străini şi a altor virtuţi, care fac pe om plăcut lui Dumnezeu, mama ei scumpă s-a mutat la cele cereşti, lăsând-o în grija tatălui. Rămânând orfană de mamă, fetiţa s-a arătat un pământ bogat în rodiri de fapte bune. Ea nu s-a dedat la pierzătoare cântece lumeşti, nici la iubirea hainelor scumpe, nici la împodobirea părului, fapte care moleşesc sufletul. Urmând învăţătura Sfântului Apostol Petru, ea căuta să împodobească „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3, 3-4).
După pilda mamei sale, tânăra fecioară se îndeletnicea îndeosebi cu lucrarea milosteniei, ştiind că Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că fericeşte pe cei darnici, dar Se şi face una cu cei suferinzi. Sădind în inima ei aceasta poruncă, buna Filofteia nu mai trăia pentru ea, ci pentru mirele ei, Iisus Hristos, după cum o arată şi numele: „iubitoare de Dumnezeu”. Hainele ei încălzeau trupurile săracilor şi hrana ei îndestula pe cei flămânzi. Toate acestea le săvârşea fericita în taină, că foarte se temea de slava oamenilor, care pierde toate ostenelile făcătorului de bine. De aceea şi Mântuitorul zice: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum jac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca sa fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat răsplata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4).

Îndeletnicindu-se cu plugăria, tatăl fericitei avea şi el credinţă creştină, dar nelucrătoare. Grijile acestei lumi şi deşertăciunile vieţii înăbuşiseră îndemnurile evanghelice, care se ofileau înainte de rodire. De aceea, binefacerile şi milosteniile fiicei sale le socotea o pagubă, se mânia, adesea o certa şi chiar o bătea, în loc să ia aminte la psalmistul care zice: „Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută, îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti” (Ps. 111, 5).
După ce a trecut la cele veşnice mama fetei, tatăl ei şi-a luat după o vreme, o femeie străină de vieţuirea creştină, nemilostivă şi plină de zavistie. De aceea ura de moarte pe fericita copilă, deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta, însă nu mai mult ca pe Dumnezeu. Mergerea la biserică a tinerei i se părea mamei vitrege o pierdere de timp, postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mânie la îndemnul celui urâtor de oameni şi al firii ei pline de răutate. S-a pornit, aşadar, cu ură neîmpăcată asupra bunei fecioare, pe care o bătea, chinuind-o cu felurite munci, şi căuta, ca o altă Irodiadă, vreme potrivită să învrăjbească şi mai mult pe tată asupra propriei sale fiice, însă nici ispitirile diavoleşti, nici bătăile părintelui său, nici chinurile pe care le răbda de la vitrega mamă n-au putut să o oprească de la milostenii şi de la lucrarea faptelor bune, după cum zice proorocul David: „Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale” (Ps. 118, 60).

Între multele ascultări pe care i le dăduse mama vitregă bunei Filofteia era şi aceea de a duce tatălui hrană la câmp. Mergând ea cu bucate în fiecare zi la ţarina unde lucra acesta, unii oameni sărmani ştiind-o milostivă, îi ieşeau înainte, cerându-i cu multă stăruinţă să-i miluiască. Fericita, văzându-i atât de lipsiţi, se înduioşa şi, neavând altceva să le dea, le punea înainte din bucatele pe care le ducea tatălui său. Făcând în mai multe zile astfel de fapte, părintele său era hrănit neîndestulător. De aceea el îi reproşează soţiei: „- Pentru ce nu-mi trimiţi bucate îndeajuns?”. Iar femeia i-a răspuns, învinovăţind-o pe fată: „- Eu totdeauna ţi-am trimis bucate destule. Dar ştiu eu ce face fiica ta cu ele? Poate, după obiceiul ei, le împarte la săraci”. Auzind acestea, tatăl copilei a tăcut, punându-şi în gând să o urmărească.
Mergând într-o zi la ţarină ca să lucreze, când s-a apropiat vremea să vină fericita cu hrana obişnuită, s-a aşezat la pândă, să vadă ce face fiica lui cu bucatele. După obiceiul lor, săracii i-au ieşit înainte şi, cu mai multă sârguinţă, i-au cerut să le împartă din cele ce ducea tatălui ei. Neavând altceva, aceasta a început să le împartă mâncarea pe care i-o dăduse mama vitregă.

Din locul în care se ascunsese, tatăl vedea cum fiica lui miluia din bucatele pe care le aştepta. În loc să se bucure de buna deprindere şi de o faptă ca aceasta, pornit fiind pe fericita de învinuirile mamei vitrege şi orbit de urâtorul binelui, el s-a aprins într-atât de mânia cea dobitocească, încât n-a mai avut răbdare şi, scoţând de la brâu barda pe care o purta de obicei, a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior, sângele a început să curgă şiroaie. Fericita Filofteia, la vârsta de 12 ani, dându-şi în mâinile lui Dumnezeu feciorescul ei suflet, a adormit pentru viaţa cea veşnică. O seninătate a luminat atunci faţa ei îngerească, după cuvântul proorocului: „nu te teme de ocara oamenilor şi de batjocura lor să nu te înfricoşezi” (Isaia 51, 7).

Nevrednicul ei tată a fost cuprins pe loc de spaimă şi cutremur. El se făcuse ucigaşul fiicei sale pe care o vedea acum strălucind de mărirea lui Dumnezeu care se revărsase asupra ei. Venindu-şi întru părintească milă, s-a gândit să o ridice spre a o înmormânta în mod obişnuit. Dar Dumnezeu, preamărind-o cu darul facerii de minuni, a îngreuiat trupul ei cel tânăr şi fecioresc ca pe o stâncă de piatră şi nimeni n-a putut să o ridice. Nedumerindu-se de cele întâmplate, mâniosul ucigaş a alergat în cetate la arhiepiscop, unde a istorisit toată întâmplarea şi cum trupul fecioarei se află pe pământ proslăvit de Dumnezeu cu cerească lumină.
Acesta, împreună cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, au venit cu făclii şi tămâie la locul unde se afla sfânta. Văzând trupul ei strălucind de o lumină mai presus de fire, au preamărit pe Dumnezeu, Care Se arată minunat întru sfinţii Săi. După ce au înălţat cu toţii rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, au slăvit pe prea-plăcuta cerului cu imne ca acesta: „Veniţi, iubitorilor de praznic, să fericim pe preasfânta fecioară Filofteia şi să-i mărim nevoinţele cele pentru fapta bună. Că ea, Fericita, nu şi-a miluit vasul cel de lut, ci cu multe feluri de bătăi l-a chinuit; pălmuiri şi scuipări a răbdat, pândiri şi moarte mucenicească de la cel ce a născut-o a suferit” (1). După îndelungată slujire, membrii soborului au voit să ridice sfintele ei moaşte şi să le aşeze cu cinste în catedrala cetăţii Târnovo, dar n-au putut să o clintească din loc. Arhiepiscopul şi toţi ceilalţi clerici, spăimântându-se şi mai mult, au făcut rugăciuni cu toată evlavia către Dumnezeu, dar moaştele nu se lăsau nicidecum ridicate.
Înţelegând că nu este voia sfintei să fie dusă în cetatea aceasta, au început slujitorii să enumere numele diferitelor oraşe, biserici şi mănăstiri din dreapta şi din stânga Dunării. Dar, minune, când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, din ţara noastră, trupul sfintei s-a arătat mai uşor decât era firesc. Înştiinţând şi pe voievodul Radu Negru despre vrerea Sfintei Muceniţe Filofteia-Fecioara, el a venit în grabă cu mare evlavie la Dunăre, înconjurat de vlădici, clerici şi nu puţin popor dreptmăritor. Cu slavoslovii, cu tămâieri şi cu făclii au fost întâmpinate sfintele ei moaşte. Şi a „mers aşa măreţu alai prin târguri şi sate, zile şi nopţi de-a rândul. Şi pe unde trecea, bolile celor ce o primeau cu credinţă se tămăduiau. Şi ducând-o, au aşezat-o în „Biserica Domnească”, din vechea cetate a Argeşului”.

De atunci, cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru dreptcredinciosul popor român, ca una ce era de acelaşi neam cu el, izvor nesecat de binefaceri.

De aproape opt veacuri, ea ocroteşte mănăstirea Curtea de Argeş şi pe credincioşii ortodocşi.
Multe locaşuri măreţe s-au ridicat întru pomenirea Sfintei Muceniţe. Icoana ei se află la loc de cinste în casele creştinilor. Nenumărate dreptcredincioase îi poartă numele. De aceea, ea a devenit izvor tămăduitor de multe suferinţe, celor lipsiţi, ajutătoare, celor întristaţi, mângâietoare către Domnul Iisus Hristos – tuturor mijlocitoare (2).

† Gherasim
Episcopul Râmnicului şi al Argeşului

1. Mineiul pe luna decembrie, în şapte zile.
2. Îndrumătorul pastoral al Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Bucureşti, 1951, p. 373

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 281-285, Sfânta Muceniţă Filofteia „de la Argeş”.

2010-12-07T19:35:00.001+02:00

Dragi români de pretutindeni,

Ziua Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a fost şi va rămâne unul din cele mai importante evenimente din istoria neamului românesc. Un eveniment care marchează dorinţa de unitate a românilor de pretutindeni, dar şi de împlinire a idealului naţional.

Această zi de o semnificaţie deosebită, constituie un prilej de evocare a moştenirii noastre istorice, un simbol al solidarităţii naţionale şi un moment de reflecţie asupra unităţii tuturor celor care se definesc prin simţire şi cuget românesc.

Premergătoare acestui eveniment, data de 30 noiembrie reprezintă o altă zi specială în conştiinţa noastră, fiind motivată de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul tuturor românilor, pe care o marcăm şi drept „Ziua Românilor de Pretutindeni”.

În contextul acestor evenimente semnificative, am onoarea şi totodată bucuria, să vă adresez în numele Guvernului României şi al meu personal, cele mai sincere urări de bine şi să vă mulţumesc, în acelaşi timp, pentru contribuţia deosebită pe care o aduceţi la păstrarea şi afirmarea valorilor neamului românesc.

Dorindu-vă multă sănătate şi putere de muncă, vă urez să păstraţi în suflet dragostea de ţară şi de cei dragi, oriunde v-aţi afla.

La mulţi ani tuturor românilor!

Eugen Tomac

Secretar de stat pentru românii de pretutindeni

2010-12-07T19:29:00.002+02:00

Cum si-au luat Cezarii Caloiani un ginere francez !

Cuceriri teritoriale romanesti in timpul lui Ionita Caloian

Coroana imperiala a lui Isus Pantocratorul din Constantinopol.

In perioada imediata a mortii lui Ionita Caloian (1207), cel care a preluat destinele statului a fost Borila.
Acesta a adoptat pe fiica defunctului Ionita, pe nume Maria . Ulterior aceasta s-a casatorit cu (culmea) fiul lui Baldovin , cel care a fost facut prizonier de catre insusi tatal ei in 1204 si care obtine vasalitatea Constantinopolului in favoarea Asanestilor.
Dar timpurile se schimbasera si cei doi competitori pentru suprematia asupra Constantinopolului erau de acum istorie , iar alianta prin casatorie a celor doi fii trebuia sa incheie cu pace o pagina de istorie scrisa in favoarea romanilor.
Casatoria din anul 1213 pune in evidenta coroana imperiala de la Constantinopol, care se afla azi la un muzeu din Franta, iar cea de-a doua coroana purtata de Maria , probabil a dat numele Romaniei de "Gradina Maicii Domnului", asa cum a subliniat si Papa Wojtyla in discursul lui cu ocazia vizitei lui din Romania.
Acuzele aduse Mariei precum ca in anul 1216 ar fi autoarea asasinatului sotului ei sunt lipsite de fundament intrucat proba ei de nevinovatie este tocmai aceasta coroana care nu este in Romania ci in Franta !!!

2010-12-07T15:57:00.001+02:00

Update: 3 decembrie ora 12.44

15.30 La presiunea romanilor din Sipicova si ca urmare a interventiei ambasadorului Romaniei, autoritatile sarbe au amanat pe luni 6 decembrie, daramarea clopotnitei romanesti.

Luni ambasadorul Romaniei la Belgrad, va veni in zona si se va intalni cu primarul comunei (raionului) Zaicear, cel care a ordonat daramarea clopotnitei romanesti.

Intre timp la Bucuresti, vicepresedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului Romaniei, senatorul Viorel Badea, a spus ca saptamana viitoare va propune audierea ambasadorului Serbiei la Bucuresti.

13.10 Ambasadorul Romaniei la Belgrad, Ion Macovei, incearca prin demersuri pe langa autoritatile sarbe, sa anuleze daramarea clopotnitei romanesti din Sipicova.

12.44 Autoritatile sarbe au trimis o echipa pentru daramarea clopotnitei romanesti din Sipicova. Romanii din sat se strang la clopotnita, iar preotul Boian Alexandrovic merge catre localitate. Nici-un oficial roman nu a facut nici-o declaratie publica fata de situatia de la Sipicova desi stiu situatia tensionata creata de abuzul autoritatilor sarbe.

Astazi Preotul Boian Alexandrovic a trimis o scrisoare Presedintelui Serbiei, Boris Tadici, in care ii cere sa intervina pentru stoparea daramarii clopotnitei.

Autoritatile sarbe continua prigoana impotriva romanilor/vlahilor din Timoc.

Autoritatile locale din Sipicova, dupa ce au intrat ilegal pe o proprietate privata, au emis un ordin prin care se dispune daramarea in 24 de ore a unei clopotnite romanesti ridicata de romanii din localitate. In cazul in care nu va fi daramata in 24 de ore autoritatile sarbe ameninta ca o vor darama ele.

Provocarea autoritatilor sarbe risca sa degenereze in conflict etnic in cazul in care nu se renunta la daramarea clopotnitei. Cei 120 de romani ai Sipicovei sunt hotarati sa-si apere clopotnita ca singur simbol al identitatii lor. In cazul in care demersul autoritatilor sarbe continua, toti cei 120 de locuitori ai Sipicovei sunt hotarati sa ceara azil politic in Romania.

Corespondentul Romanian Global News din Timoc a aflat ca in spatele actiunii autoritatilor sarbe stau Episcopul sarb al locului, Iustin, cunoscut drept unul dintre ierarhii cei mai antiromani ai bisericii sarbesti, si Primarul din Zaicear, cunoscut pentru declaratiile belicoase la adresa romanilor si Romaniei.

Actiunea antiromanesca intervine dupa ce ieri, 1 decembrie, liderii romanilor/vlahilor dinTimoc au denuntat raportorilor APCE pentru Serbia, incalcarile grave ale drepturilor romanilor/vlahilor din Timoc, de catre autoritatile de la Belgrad.

Reamintim ca in 24 august 2010 in Sipicova, localitate populata de romani, un membru al securitatii sarbe din Zaicear a intarat in magazinul localitatii si a cerut patronului sa-l cheme acolo pe presedintele consiliului parohial al Bisericii Ortodoxe Romane. Chemat, acesta s-a prezentat in incinta magazinului, unde a inceput un adevarat interogatoriu: "De ce va trebuie biserica romaneasca? De unde il stiti voi pe popa Boian? Cine va da bani sa cumparati locul de biserica? De ce nu va vedeti voi de treaba voastra?" si alte intrebari legate inclusiv de faptul ca de ce au votat cu partidul romanesc al lui Balasevic. Omul interogat a raspuns ca "da, vor biserica romaneasca, iar Boian a tinut slujbe la mai multe inmormantari din Sipicova si ca acolo l-au cunoscut, iar oamenilor le-a placut sa auda slujba in limba lor".

Dejan, acesta era numele angajatului securitatii sarbe, stia bine ce face. Chemarea si discutia in magazin avea sa ajunga la urechile oamenilor care se vor inspaimanta si vor renunta la construirea bisericii romanesti. Actiunea de intimidare nu este singulara in Sipicova. Mai multi oameni in varsta au fost amenintati ca vor pierde pensiile daca nu-si retrag semnatura de pe petitia care cere infiintarea bisericii romanesti. Unii, de frica, le-au retras.

Intre timp demersurile pentru construirea bisericii continua pentru ca romanii din Sipicova vor sa se boteze si sa se ingroape cu slujba romaneasca, a lor. Nu cu una straina, impusa.

2010-12-01T16:38:00.000+02:00

Cocoşul

de Cristea Sandu Timoc

Cufundat în agonie

Satu-ntreg şi viţa-n vie,

Cădeau stelele-n păraie,

Nici o urmă de la ploaie.

Nici un glas de răcănei,

Nici un strop de apă-n tei.

Era un schelet pământul,

Amorţise-n munte vântul,

Ardea totul sub picioare

De arşiţa de la soare.

Frunza din copaci cădea,

Iarba-n plai se gălbenea.

Numai când şi când în noapte,

Roata morii cernea şoapte;

Peste case-o cucuvaie

Aduna stropii de ploaie.

Un moşneag în noapte albă

Chibzuia la fân şi jalbă,

Se uita la cer să vadă

E vreun nor, din el să cadă?

Sângele fierbea în viţă,

Plângeau ochii de răchită

Şi ziceau babele-n vis:

Ceva zace în abis !

Pă-n-or face Păpărudă,

N-o să vie să ne udă !

Pâ-n-or merge la răscruce,

Florile o să usuce !

Soarele sorbea din râu,

Se topea spicul de grâu.

Şi în fiecare sat

Încă unul s-a-ngropat.

Era doar o noapte mută,

Nici un cânt de alăută.

Toate, însă, dintr-o dată

Se schimbară dintr-o şoaptă.

Un cocoş din nişte spini

Dădu veste la vecini.

Cucurigu de trei ori,

Chiar în fapt de vărsători,

Şi suit pe nişte scări

Răsună în depărtări:

Mersul vremii vreţi să-l ştiţi,

Ai mei fraţi şi moşi iubiţi?

Uite, azi de dimineaţă

O să ploauă de mândreaţă !

Şi din lan un pitpalac

Spuse vestea unui mac.

Se treziră toţi cocoşii,

Se-nchinară-n genunchi moşii:

Parcă-i şopti Dumnezeu,

Aşa cocoş mai zic şi eu !

(1 mai 1971)

…………………………………………………………………………………….

Cum să scriem şi să citim româneşte

Fiecare limbă are alfabetul ei, astfel limba rusa, sârba, bulgară, ucraineană, fiind limbi slave au alfabet cirilic. Popoarele cum sunt: Polonezii, Cehii, Slovacii, Croaţii si alţii, aualfabet latin pentru că acesta are caracter universal şi este raspândit în toata lumea. În felul acesta limba sârbă sau bulgară fără alfabetul latin ar rămâne o limbă limitată doar la cultura slavonă şi n-ar avea deschiderile necesare pentru a-şi înfrumuseţa şi îmbunătăţii cultura pe care o feră alfabetul şi limba latină. Noi ca Românii aşa numiţi Vlahi din Peninsula Balcanica avem nevoie de un alfabet latin , haina potrivită pentru civilizaţia şi cultura noastră ca popor de origine română sau latină.

Limba română are 27 de semne sau litere(slove).

Iată alfabetul limbii române:

ALFABETUL

Română sârbă – Exemple

A, a A, a – Ana, alb, avion

B, b B, b – Barbu, bani, bucuros

C, c K, k – Cristina , cocoş, cal, codru

D, d D, d – Dana, Decebal, Daci, deal, dor

E, e E, e – Eva, Elveţia, Everest, elev, elefant

F, f F, f – Florin, farmec, floare

G, g G, g – Galaţi, glas, gaină

H, h H, h – Horea, hoţ, hoinar, hârtie

I, i I, i - Ion, inima,inel, iaurt

J, j Z, z – Jana, joc, jena, jos

K, k K, k – Kenya, kilogram, karate

L, l L, l – Laura, lalea, lene, leu

M,m M, m- Maria, Marcel, masa, măreţ

N, n N, n – Nicola, Nicoleta, nas, număr, nebun

O, o O, o – Oana, oală, oaie, oameni

P, p P, p – Petru, Păcală, picior, palmă

R, r R, r – Radu, râu, raţă

S, s S, s – Sandu, soare, senin, sarmale

Ş, ş S, s – Şibenic,, şal, şarpe

T, t T, t – Tănase, tren, tată, Turc

Ţ, ţ C, c – Ţara Românească, ţap, ţine

U, u U, u- Ungaria, urs, urmă

V, v V, v – Viorica, vulpe, văduv

X, x – Xenia, xenofob, xerox

Z, z Z, z – Zaharia, zodie, ziua, zahăr

Alte semne româneşti:

Ă, ă - casă, masă, mireasă, grasă

Â, â - mâncare, câine, râs, român, sârb

Î, î - învăţător, înţelept, îngheţata

Ţ. ţ - ţară, ţăran, ţânţar, ţeava

Q, q - status-quo

W, w- Walter, Washington

Y, y - Yugoslavia, York

Grupări de litere:

Ge, ge - Gelu, ger, geam

Gi, gi - Gina, ginere, girofar

Ghe, ghe- Gheorghe, ghem, ghete

Ghi, ghi – ghindă, ghiveci, ghiocei

Ce, ce - Cezar, ceas, cetate

Ci, ci - cina, cineva, cireşe

Che, che- cheltuială, cheie, chef

Chi, chi – China, chinez, chin, chipiu

Aceasta rubrică va fi permanenta, apărând în fiecare număr, pentru a putea oferi tuturor alfabetul limbii române, să învăţăm singuri limba noastră sfântă

19.11.2010 CRISTEA SANDU TIMOC

ASTRA ROMÂNĂ, P-ţa Victoriei nr.3, corp II, ap. 14, Timişoara, România.

astra_romana_timisoara@yahoo.com

Puteţi citi revista noastră săptămânală on-line pe adresa :

http://astraromana.wordpress.com

Rugăm călduros cititorii să urmărească site-ul www.timocpress.info, al fraţilor noştrii din Timoc Serbia, de unde veţi obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai rugăm pe toţi să nu ne uitaţi şi să ne trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi al tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. Noi facem toate aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis. Pentru donaţii:

Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001

Cod fiscal: 3981842 Timişoara-România

Dumnezeu să vă dea sănătate!

2010-09-24T18:28:00.000+03:00

Romanii din Bulgaria il asteapta pe Presedintele Basescu sa le rezolve problemele

Preşedintele României, Traian Băsescu, efectueaza joi, 23 septembrie a.c., o vizită oficială în Republica Bulgaria, la invitaţia omologului său, Gheorghi Pârvanov. În cadrul vizitei, şeful statului român va avea şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria, transmite Romanian Global News.

Click pentru a mări imaginea

In cadrul vizitei Traian Basescu va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Republicii Bulgaria, Gheorghi Pârvanov, precum şi întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, doamna Tsetska Tsacheva.
Programul vizitei cuprinde, de asemenea, şi participarea preşedintelui Traian Băsescu la Forumul oamenilor de afaceri bulgaro-român, vizitarea Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime" din Sofia.

Reamintim ca in Bulgaria traiesc intre 150.000 si 200.000 de romani si romanofoni autohtoni. Majoritatea dintre ei sunt localizati in zona Timocului bulgaresc si de-a lungul Dunarii.

Comunitatea romaneasca este supusa unei puternice presiuni asimilationiste ea neavand scoli in limba materna, institutii de cultura, mass-media si biserici.

Liderul romanilor din Bulgaria dr. Ivo Gheorghiev (foto) declara ca :„Dacă ne uităm real pe situaţia creată, noi avem o singură dorinţă - să oprim procesul de asimilare prin pârghiile prin care a fost declanşat. Să întoarcem istoria înapoi, să aflăm cum ne-au asimilat şi să ne dezasimilăm, dacă pot spune aşa. În primul rând, procesul de asimilare trebuie să fie oprit", a declarat liderul romanilor din Bulgaria. Introducerea învăţământului în limba maternă în şcolile în care învaţă copiii români, este principala revendicare a romanilor din Bulgaria.

La intrebarea dacă aceste probleme nu ar putea fi rezolvate prin recunoaşterea românilor din Bulgaria ca minoritate naţională, Gheorghiev a declarat că „acesta este un punct nevralgic" şi că statul român trebuie să ceară cu mai multă fermitate ca, pe principiul reciprocităţii, drepturile acestora să fie respectate. „Recunoaşterea ca minoritate este un punct nevralgic. Statul bulgar nu ne recunoaşte ca minoritate. Statul român trebuie să ceară, cu mai multă fermitate, pe baza reciprocităţii, respectarea drepturilor noastre. Pentru că minoritatea bulgară din România, pe care noi o respectăm profund, se bucură de drepturi mult mai multe. Drepturile pe care le-a dat statul român trebuie să fie pildă pentru statele din jur, ar trebui toate minorităţile româneşti din afară să beneficieze de ele", a declarat Ivo Gheorghiev. „Statul român nu trebuie să uite niciodată că noi suntem o parte din corpul mare românesc" a subliniat Gheorghiev, opinanad că este nevoie de un minister al românilor din afara frontierelor.

Gheorghiev a declarat că a fost ameninţat cu moartea de mai multe ori, pentru că luptă pentru drepturile românilor din Bulgaria iar la viaţa sa şi a familiei sale s-a atentat de mai multe ori. „Toată bucuria noastră de a fi români, la un moment dat, se rezumă la faptul că suferim pentru că suntem români. Nu pentru că merităm ci pentru că existăm. Am fost ameninţat cu moartea, acum trei ani familia mea a stat 3 luni cu bagajele făcute pentru ca, în situaţia în care voi fi omorât, să meargă la Ambasada României din Sofia. S-a atentat de trei ori la viaţa mea şi o dată la viaţa familiei", a spus Ivo Gheorghiev

La randul sau cercetătorul Emil Ţârcomnicu, de la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române a explicat ce s-a întâmplat cu românii din Bulgaria de-a lungul istorie şi cum s-a ajuns ca aceştia să dispară din documentele realizate la recensămintele oficiale. El a subliniat că în acest moment, românii din Bulgaria au o identitate duală. „Românii din Timoc au o identitate duală. Dacă sunt întrebaţi de bulgari spun că sunt bulgari, dacă sunt întrebaţi de români spun că sunt români. Fac confuzia între cetăţenie şi naţionalitate", a spus Ţârcomnicu.

În legătură cu problema asimilării, prof univ dr Radu Baltasiu, directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, a subliniaza că este vorba de un concept politic agresiv care generează numai probleme. „Problema asimilării, aşa cum se practică la sud de Dunăre şi dincolo de Prut, dincolo de Crişuri, este una de program politic, ţine de nişte pan-idei, precum pan-hungarismul sau pan-slavismul, este un concept politic, agresiv, care generează probleme. Care pârjoleşte mentalul locului, pârjoleşte etniile locale, nu procură soluţii ci generează probleme", a afirmat directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.

In vizita pe care Primul-ministru Emil Boc a efectuat-o in Bulgaria, le-a promis romanilor din Bulgaria ca situatia lor va fi atent monitorizat prin Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, institutie aflata in coordonarea sa si ca va oferi sprijinul necesar pentru ca romanii din statul vecin sa se poate bucura de mijloace se informare in limba romana, dar si mai important - infiintarea de noi institutii de invatamant in limba romana. Romanii de acolo asteapta inca aceste institutii promise.

Poate le rezolva Presedintele Basescu...

2010-09-24T13:39:00.002+03:00

„Nu va fie frica sa recunoasteti ca sunteti romani”

Pe durata întâlnirii cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Republica Bulgaria, preşedintele Traian Băsescu a subliniat preocuparea constantă a statului român pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor şi disponibilitatea autorităţilor de a sprijini comunitatea de români din Republica Bulgară sub aspectul păstrării identităţii culturale, lingvistice şi religioase, transmite Romanian Global News, citand singurele precizari privind intalnirea Presedintelui Basescu cu comunitatea romaneasca din Bulgaria, facute in comunicatul administratie prezidentiale.

In cadrul intalnirii, conform surselor Romanian Global News, Traian Basescu i-a incurajat pe romanii din Bulgaria sa nu le fie frica sa-si declare identitatea romaneasca, inclusiv la urmatorul recensamant. Presedintele a dat asigurari ca statul roman va cumpara o cladire in Vidin, in care se va face liceu romanesc.In cadrul intalnirii au luat cuvantul si Ivo Gheorghiev, presedintle Uniunii Etnicilor Romani din Bulgaria care a insistat asupra deschiderii de scoli romanesti in Bulgaria.La randul sau Profesorul Nicoae Marinov Pacev, s-a plans de politica represiva a autoritatilor bulgare, el insusi fiind dat afara de la Casa de Cultura din Kozlodui, ca urmare a faptului ca a scris o carte in care vorbeste de romanii din Bulgaria. Ca raspuns Presedintele Basescu a promis ca Romania ii va edita cartea la Bucuresti.Dincolo de vorbe, romanii din Bulgaria asteapta de ani multi si fapte concrete. Sa speram ca ele vor ajunge vorbele din urma si le vor inlocui, asa cum spunea unul dintre romanii care au participat la intalnire.

Programul vizitei a cuprins, de asemenea, şi vizitarea Bisericii Ortodoxe romane „Sfânta Treime" din Sofia

2010-09-24T12:30:00.002+03:00

Români din Bulgaria, lui Băsescu: Avem o singură problemă, să oprim procesul de asimilare

Reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria i-au cerut, joi, preşedintelui Traian Băsescu, într-o întâlnire care a avut loc la Sofia, sprijin pentru înfiinţarea unui liceu românesc şi s-au plâns acestuia că sunt supuşi unui proces de asimilare.

"Noi avem o singură problemă: să oprim procesul de asimilare. Restul problemelor devin o completare la problema mare. Foarte important este pentru noi că avem nevoie de un sprijin mai consistent. În momentul de faţă, vă mulţumim că, în momente cruciale de criză, de sfâşiere economică a ambelor state, aţi avut puterea să ne daţi şi nouă cât de cât pentru că suntem aici şi existăm. Noi vom rezista numai atunci când avem şcoală, să avem un liceu acolo unde e minoritatea română compactă în zona Vidin", i-a spus unul dintre reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria preşedintelui Băsescu.

Acesta a adăugat că ar fi necesar ca minoritatea română să fie recunoscută de statul bulgar.

Traian Băsescu i-a asigurat pe cei prezenţi că autorităţile române "vor privi cu atenţie" la întocmirea bugetului pentru anul viitor, astfel încât să poată susţine construcţia sau cumpărarea unei clădiri destinate înfiinţării unei şcoli româneşti în zona Vidin.

Totodată, şeful statului român le-a cerut celor prezenţi solidaritate, astfel încât la recensământul din Bulgaria fiecare membru al comunităţii româneşti să-şi declare etnia.

"Este esenţial ca cei care aparţin minorităţii româneşti din Bulgaria să se declare ca atare, români. Numai aşa vom avea motivaţia unei intervenţii cât mai consistente. Cred că este extrem de important ca, la următorul referendum, cei de etinie română să se declare români sau vlahi sau aromâni, din acelaşi trunchi. Noi considerăm minoritate românească. Nu avem o problemă. E o chestie de sensibilitate", a spus Traian Băsescu.

Un alt reprezentant al comunităţii româneşti i-a solicitat şefului statului sprijin pentru reînfiinţarea liceului român din Sofia, reamintindu-i acestuia că în 1948 unitatea de învăţământ a fost închisă din cauza guvernului român din acea perioadă. Traian Băsescu le-a promis celor prezenţi că "la anul, lucrurile vor fi în alt stadiu".

El a ciocnit cu cei aproximativ 30 de români prezenţi la eveniment un pahar de vin. Unul dintre participanţi i-a oferit de asemenea şefului statului o sticlă de vin. La un moment dat, un profesor a intenţionat să-i prezinte lui Băsescu istoria localităţii Florentin, începând cu anul 14 î.H., însă şeful statului român l-a oprit la un moment dat, spunându-i că, dacă i-ar urmări până la final discursul, "ar sta până dimineaţă".

Înainte de a părăsi ambasada României, preşedintele Băsescu s-a fotografiat alături de cei prezenţi.

"Domnule preşedinte, ne-am dori să ne trimiteţi şi nouă fotografiile, că atunci când a venit domnul Boc…", i s-a adresat unul dintre participanţi preşedintelui. "Mâine veţi avea fotografiile", a răspuns prompt Traian Băsescu.

2010-09-24T12:16:00.000+03:00

Problemele românilor din Bulgaria. Băsescu se află joi la Sofia

MIERCURI, 22 SEPTEMBRIE 2010 11:13

SCRIS DE GEORGE DAMIAN

0 COMENTARII

Festivalul folcloric de la Albotina

Preşedintele Asociaţiei Etnicilor Români din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, ne-a acordat un interviu în care prezintă pe larg problemele românilor de la sud de Dunăre: lipsa şcolilor, lipsa banilor, confuzia artificial întreţinută vlahi-români. În ziua de joi, preşedintele Traian Băsescu se va afla la Sofia, unde se va întâlni şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bulgaria.

Domnule Gheorghiev, care mai este situaţiaromânilor din Bulgaria în acest moment?

Situaţia este destul de dificilă în momentul de faţă, este un moment de criză. În plus avem nişteprobleme foarte grave care trebuie rezolvate. Eu vreau să mă refer la ceva concret: problema cea mai mare pe care o avem noi în Bulgaria este oprirea procesului de asimilare şi convertirea pe cât se poate a celor care deja nu mai recunosc că sunt românisă se întoarcă la ideea de românism şi să fie nişte buni români acolo în ţara noastră, în statul căruia îisuntem cetăţeni loiali. Mereu se vorbeşte că românii sunt dezbinaţi, este o mare greşeală care se reflectă asupra relaţiilor cu statul român şi asupra relaţiilor dintre noi. Eu vreau să subliniez că românii de rând nu sunt dezbinaţi ci sunt dezbinate unele asociaţii. Există două tipuri de asociaţii: unii sunt românofobi şi unii sunt românofili. Separarea este între aceştia, nu între liderii de asociaţii care simt româneşte. Cam aceasta este separarea, având în vedere că se aranjează o luptă între cele două tipuri de asociaţii, din start se vede că nu sunt binevoitori. Părerea mea este că asociaţiile românofobe nu ar trebui luate în seamă. Bineînţeles, există şi problema banilor. Vreau să spun că şi în această perioadă de criză am câştigat două proiecte la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, unul fiind pentru susţinerea claselor pilot. Probleme mai există în rândul comunităţii şi totuşi este admirabil că mai sunt unii cărora le mai pasă de români. Mai vreau să spun că românismul este mult mai mult păstrat la noi decât în unele circuite din România, nu zic în toată România. Este păcat că există asociaţii care sunt create artificial cu scopul de a distruge. Acelaşi lucru vreau să-l spun şi în legătură cu primirea studenţilor care au fost admişi anul acesta la studii în România. O mare parte din asociaţiile românofobe vin şi bagă copii de origine bulgară dându-le adeverinţe contra cost. De această problemă ne lovim de mai mulţi ani, dar metodologia de primire este una pur birocratică unde nu se ia în seamă activitatea românului de acolo. Astfel că în acest an foarte mulţi copii de origine bulgară au venit la studii cu adeverinţe din partea unor asociaţii românofobe.

Ivo Gheorghiev
Vorbeaţi de proiectul unor clase pilot cu predare în limba română. În acest moment câte astfel de clase există?

Acum avem 12 clase, numărul a mai scăzut. Am avut 17, chiar ar fi trebuit să fie 21, însă nu s-a mai putut. În prezent în Bulgaria şcolile de stat din satele româneşti sunt închise. De exemplu în zona Vidinului exista doar două şcoli în două localităţi, fără predare în limba română. Nu mai există şcoli de stat la sate şi foarte mulţi copii s-au mutat la oraşe. N-am uitat nici zona Kozlodui, zona Plevnei şi nici zona Cadrilaterului, însă acolo se lucrează mai greu.

Câţi copii studiază în aceste clase pilot?

În momentul de faţă avem în jur de 280 de copii. O cifră exactă nu se poate estima pentru că mulţi copii vin, învaţă să scrie şi să citească şi apoi nu mai vin, însă în locul lor vin alţii.

Mai există ideea că în Bulgaria nu sunt români ci vlahi?

Noi ca asociaţie recunoaştem ambele denumiri ca valabile şi corecte. Termenul de vlah este un termen istoric şi mai mult geografic, nu denumirea de neam. Termenul reprezentativ pentru noi este termenul de român. Asta se întâmplă pentru că o mare parte din populaţie, unii cu idei mai învechite – alţii cu idei mai noi, se recunosc ca vlahi, alţii se recunosc ca români. Scopul nostru este să avem cât mai mult impact asupra populaţiei la sud de Dunăre. Asta este o problemă mare şi aici intervine şi dezbinarea şi ideea panslavistă care bântuie asupra întregului spaţiu unde există populaţie românească: moldoveni-români, vlahi-români, armâni-români. Aceasta este o confuzie care se face anume şi este sugerată unor lideri prin anumite circuite, ceea ce este o idee păguboasă.

2010-08-03T22:36:00.000+03:00

Lira Tracă, de la "cobzarul" Orfeu la Tudor Gheorghe şi Ion Creţeanu

Data publicarii: 02.08.2010 13:00:00

Cobza are o vechime imemorială. Nu este exclus ca ea să fie instrumentul la care a cântat Orfeu. În România au mai rămas vreo 15 cobzari iar la fabrica de instrumente muzicale de la Reghin se produc anual 20-25 de cobze.

Am semnalat, cu câtva timp în urmă, pe acest site, dar şi în paginile „Săptămânii Financiare”, că lansarea unei cărţi despre geto-daci a prilejuit prezenţa la eveniment a unui cobzar pe post de herald, de vestitor: Ion Creţeanu din Voineasa. Rapsodul oltean, care este realmente un „Grigore Leşe al Sudului”, interpretează numai folclor de vatră, cules în special din zona Romanaţi şi nu cântă niciodată decât îmbrăcat în straie populare străvechi: „Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt” - spune el.

Revenim pentru a focaliza discursul asupra instrumentului numit cobză, căruia niciun cercetător nu i-a acordat până acum atenţia cuve-nită. A fost privit cu dispreţ sau, în cel mai bun caz, cu condescendenţă. E un instrument pe cale de dispariţie, ca multe alte elemente reprezentative ale patrimoniului nostru imaterial. Singurul artist care a menţinut acest instrument în viaţă - redându-i nobleţea şi un strop din prestigiul pe care l-a avut cândva - este Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe. Statuetă din lemn făcută de un meşter din Maramureş

Orfeu cobzarul

Prestigiul cobzei nu vine numai din faptul că a făcut gloria lăutarilor noştri de până la apariţia ţambalului (a fost, printre altele, instrumentul emblematic al celebrului staroste Barbu Lăutaru), ci din vechimea lui aproape ancestrală. Fapt mai puţin ştiut, cobza se numea în Antichitate „lira tracă” şi a fost instrumentul specific imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă din care făceau parte şi geto-dacii. Tot din neamul tracilor făceau parte şi frigienii din Asia Mică.

Reprezentantul legendar al culturii muzicale tracice a fost, după cum se ştie, Orfeu. De altfel, dacă e să judecăm după scrierile antice, muzica strămoşilor noştri pare să fi avut un rol determinant în cristalizarea artei universale a sunetelor. În „Geografia” sa, istoricul şi geograful Strabon din Amesia (60 î.H.-21 d.H.), referindu-se la originea muzicii vechi, face următoarele consideraţii: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică. Aceasta se vede şi din locurile unde muzele sunt cu deosebire cinstite. Într-adevăr, în vechime, Pieria, Olimpul, Pim¬pla, Leiberthros erau localităţi şi munţi ai tracilor, pe câtă vreme acum pe acestea le stăpânesc macedonenii. Heliconul a fost închinat muzelor de către tracii care locuiau în Beoţia şi care au consacrat nimfelor peştera lui Leiberthros. Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica - Orfeu, Musaios şi Tha¬miris - sunt traci. Şi numele Eumolp (personaj trac al cărui nume se traduce «cel care cântă bine») tot de la traci vine”.

Aşadar, dacă luăm ca reper adevărul unanim acceptat că Orfeu era trac şi faptul că instrumentul la care cânta era lira, îndrăznim, în lipsa oricărei cercetări de specialitate în acest sens, să ne întrebăm dacă nu cumva e logic ca lira la care cânta Orfeu tracul să fie chiar „lira tracă”. Şi cum „lira tracă” era cobza, putem să ne întrebăm (insinuând, în acelaşi timp, un adevăr) dacă nu cumva Orfeu a fost cel mai mare cobzar al tuturor timpurilor. Cercetarea în această direcţie a fost blocată, printre altele şi de faptul că reprezentările iconografice sunt mult ulterioare presupusei perioade în care a trăit eroul. Fiind preluat de cultura greacă, primele astfel de reprezentări ni-l arată în haine greceşti şi având, evident, recuzita aferentă.

Ce a fost mai întâi: lăuta sau cobza?

Cobza nu seamănă cu niciunul dintre instrumentele actuale. Are gâtul frânt şi griful (porţiunea pe care se schimbă acordurile) foarte scurt, ceea ce impune foarte multă precizie în schimbarea acestor acorduri. Este un instrument ritmic, cu corzi care se „pleznesc”, nu se ciupesc, primitiv şi foarte greu de mânuit, el fiind, de fapt, destinat hangului (acompaniamentului). S-a vehiculat ideea că s-ar trage din lăută. Numai că lăuta, care este de origine arabă (al oud), este un instrument melodic, bine temperat încă dinainte de adoptarea ei în Europa. Nu se cunosc cazuri ca un instrument ritmic să fie derivat dintr-unul melodic, ci numai invers. Deci în niciun caz cobza nu provine din lăută. Seamănă cu aceasta, e adevărat, mai exact cu varianta primitivă a lăutei (de până în secolul al XVII-lea), care avea şi ea gâtul „fracturat”. Grifura lăutei era însă (şi este) mult mai lungă, ceea ce permite o mai lejeră mişcare a degetelor pe corzi. Iar din a doua jumătate a secolului al XVII-lea apar deja lăutele cu gâtul drept.

Lira Tracă sau Thracae cithara

Sintagma „lira tracă” nu apare în niciunul din studiile de cercetare româneşti, fie ele istorice sau muzicale. Poate fi găsită în schimb într-un catalog din 1833, descoperit de noi în arhiva unui muzeu din Mantova (Museo della Reale Academia di Mantova), unde, alături de imaginea unui basorelief reprezentându-l pe „Orfeu în Infern”, este prezentată şi povestea personajului. Scrie, în acel catalog, la pagina 12: „Non è alcuno, che ignori la pietosa istoria d’Orfeo, il quale coll’ incauto della SUA LIRA TRACA uomini e fiere a seguirlo…”. („Toată lumea ştie povestea lui Orfeu, cel care, cu cântecul LIREI SALE TRACE, oameni şi fiare făcea să-l urmeze etc., etc…”). Deci italienii începutului de secol XVIII n-aveau nicio problemă să facă analogii între identitatea eroului şi lira sa. Iar Vergiliu numea acest instrument specific tracilor şi atribuit lui Orfeu „Thracae cithara”.

Având în vedere cele expuse, cobza (lira tracă) are virtuţi de brand naţional. Puţine popoare au privilegiul să posede un instrument atât de vechi care să le traseze, pe o perioadă istorică de multe mii de ani, continuitatea identităţii.

„Eşti viu?”

Ar mai fi de semnalat că niciodată, de când există acest instrument emblematic, nimeni nu s-a gândit să-l perpetueze în cadru instituţional. Am aflat, de la reputatul etno-muzicolog, dirijor şi compozitor Constantin Arvinte, că a existat totuşi o tentativă, în anii ’50, de a se deschide o catedră de cobză în cadrul Conservatorului. Dar, cum perspectiva istorică şi identitară a cobzei nu s-a întâlnit niciodată cu viziunea înalţilor noştri responsabili culturali, lucrurile au rămas ca atunci. Deci cobza (lira tracă) a supravieţuit natural, ca trandafirii sălbatici, iar meşteşugul s-a transmis ca pe vremea tracilor, de la meşter la ucenic, sub ochii orbi ai instituţiilor culturale.

S-a întâmplat însă, recent, un fapt cu valoare de premieră istorică: în zilele de 12-14 iulie, la Muzeul Satului, rapsodul Ion Creţeanu din Voineasa, de care am amintit la început, a predat, pentru prima dată în cadru instituţional, cursuri de cobză pentru copii. Iar mai important decât chiar iniţiativa în sine (care a aparţinut Muzeului) a fost reacţia copiilor, care s-au apropiat de instrument ca de un miracol. „Eşti viu?” - l-a întrebat unul dintre micii aspiranţi la meşteşugul de cobzar pe Ion Creţeanu. Care era îmbrăcat, evident, în cămaşă ţărănească, încins cu bete, încălţat cu opinci şi având alături - cum altfel? - bătrâna ipingea roşie de Romanaţi, veche de peste 150 de ani, cu care a „oficiat“ la multe evenimente culturale…

Ion Creţeanu şi taraful din Albotina (Timocul bulgăresc)

O posibilă „reîmpădurire folclorică”

În afară de Tudor Gheorghe, care personifică un caz de excepţie al cobzei (artistul transfigurează folclorul şi desţeleneşte percepţia publicului spre muzica românească) şi de Ion Creţeanu, în ţară trăiesc, în acest moment, mai puţin de 15 cobzari „practicanţi”. Dintre aceştia, îi amintim pe Mihai Căluşaru, Constantin Gaciu, Mirel Bria, Nica Vasile, Ion Strâmbeanu, Vasile Zidaru şi Dan Voinicu. Aşa se explică de ce, la fabrica de instrumente muzicale de la Reghin, se produc în medie, de 20 de ani încoace, doar vreo 20-25 de cobze anual. Dintre acestea, cinci bucăţi se duc direct la export, 10-12 sunt vân¬dute în Transilvania (ciudat, pentru că în această zonă nu se prea cântă la cobză, ceea ce ne determină să credem că sunt cumpărate tot pentru export), iar celelalte (adică 5-6) în res¬tul ţării, adică în zona de referinţă a cobzei.

Nu este exclus ca respectivele cursuri de cobză de la Muzeul Satului să fie doar începutul unei „reîmpăduriri folclorice”, şi cobza să devină un reper naţional respectat şi promovat. Aşa cum, în egală măsură, e posibil ca producţia de cobze de la Reghin să se dubleze în următorul an.

Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan

Ion Creţeanu este interpret vocal şi coordonator al tarafurilor din Morunglav-Olt, Greceşti-Dolj, Albotina-Bulgaria . A susţinut concerte în Teheran (Iran), Penne-Pescara (Italia), Valencia (Spania), Sofia şi Vidin (Bulgaria), Chişinău (Moldova). Nu cântă niciodată decât îmbrăcat în costumul tradiţional, cu opinci, bete şi ipingeaua veche de peste 150 de ani. “Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt” – spune el. A inaugurat, la sugestia şi cu sprijinul subsemnatului, un nou concept de marketing cultural, în care cobza şi costumul tradiţional devin elemente de promovare la vernisaje şi lansări de carte. Apariţia şi prestaţia sa dau pregnanţă şi dimensiune spirituală acestor evenimente. În acelaşi tandem a lansat, în mediile cultural şi muzical, conceptul de Lira Tracă, aceasta fiind, de fapt, cobza.

Despre Ion Creţeanu, etnomuzicologul Constantin Arvinte spune următoarele: "Ion Creţeanu este inginer. Dar e pasionat de folclor şi de cobză. Iar un om pasionat, chiar dacă nu are studii de specialitate, află despre domeniul pasiunii lui lucruri pe care un specialist fără pasiune nu le va afla sau înţelege niciodată".

În toamna aceasta Ion Creţeanu va cânta la Roma, în cadrul proiectului: “Lira Tracă. Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac care coboară de pe Columnă”.

2010-07-22T17:22:00.001+03:00

Istoria Haiducului Stângã

Istoria Haiducului Stângã se încadreazã în istoria comunã a românilor nord si sud-dunãreni. Haiducia vremii moderne, cea din secolul trecut, se revarsã în miscãrile de eliberare nationalã, formând adesea forta de soc a acestora. In Bulgaria, de pilda, ultimii haiduci se încadreaza în miscarile din 1878. Macedonia, partial si în Bulgaria, haiducii devin dupa aceea ce cunoastem sub numele de comitagii. Aduceau aci meodele lor de lupta faurite în decursul luptei lor cu precadere anti-otomane.

Cazul haiducului român sud-dunarean Stângã se distinge tocmai prin aceea ca el ia atitudine înversunata împotriva islamizarii fortate, fiind, dupã câte socotesc, ultimul de acest fel. Caracterul anti-islamic, anti-otoman, este traditional in baladã. In cazul lui Stanga, consumat la anul 1844, documentele ramase in arhivele turcesti si cele romanesti, confirma aproape intru totul spusele baladei populare sud-dunarene pe tema haiducului si luptei sale.

Intr’o carte de “Legende poporane romanesti. Legende istorice” se gaseste urmatoarea povestire frumoasa despre Haiducul Stanga devenit legendar si din care noi redam aci un fragment socotit mai caracteristic.

“... Stângã trãia într’o stâncã din Apa Rece, care locuintã prezenta un drum destul de periculos la intrare. Poarta locuintei lui era o simpla gaura pe care nu se putea patrunde decat in pozitie orizontala, pe branci. Era lunga de vreo 2-3 metri. Intrai apoi intr’o incapere mare, lucrata in piatra; de aci dãdeai intro’o alta usa mai mica pe care nu poti intra decat tot asa punandu-te pe branci.

Se zice ca, dupa ce s’a trecut aceasta use mica, urmeaza o camera spatioasa de marmura, in mijlocul careia se afla o gramada de galbeni; iar deasupra acesteia e corpul neînsufletit al lui Stângã, care in mana tine strans o spada de aur… La o alta intrare dupa usa cea mica s’ar afla doi oameni cu cate un revolver in mana fiercare si cari sunt de cauciuc. Cel care e hotarit sa intre cu orice pret in vagauna, nu se sperie de prezenta acestor figuri. Un alt spectacol îi stã în cale, anume: un fel de mecanism special construit din arcuri si care in momentul atingerii lui produce un zgomot infernal. Cel ce vrea sa inainteze cade atras de aceste arcuri, iar deasupra capului sau se lasã un cutit mare si-i taie capul… Se spune in sfarsit c’ar fi murit în aceastã scorburã de stâncã un personaj care ar fi facut mare bine românilor”.

Aceasta este legenda care în chip mai pregnant reflectã povestirile caracteristice mai ales regiunii sud-dunarene referitoare la primejdia de a se atinge de o comoara ascunsa, aproape imposibilitatea de a ajunge in posesia ei, decat numai respectand anumite ritualuri oculte.

Cine s’ar putea gândi însã cã in cazul de fatã este vorba de un personaj real, Haiducul Stângã, care a existat si-i cunoastem istoria? Adevãrul este tocmai acesta.

Stim, in urma cerctetarilor efectuate, ca acum peste 130 de ani un om din Satul Nou al Banatului, actuala Voivodina, s’a afirmat in sudul Dunarii ca mare haiduc, luptator impotriva islamizarii fortate si razbunator al nedreptatilor sociale din vremea sa.

Acesta a fost Gheorghe Obedean, devenit ulterior vestitul Haiduc Stanga, erou al unor balade cântate si astazi, pânã “mai ieri-alaltãieri”, in tinutul Vidinului si in zona invecinata a Crainei Negotinului (in Serbia). Personalitatea lui Stanga a ramas totodata viu intiparita in memoria poporului, dupa cum se vede si din alte relatai orale, dintr’o serie de traditii locale legate de numele lui, nu numai in zonele amintite, ci si in nordul Dunarii, in Oltenia. Numai pe meleagurile de obarsie ale acestui om, intruchipare a unei viguroase rezistente impotriva opresiunii, vreau sa spun acolo in Satul Nou si in Banat in general, nu s’au pastrat ecouri. Faptul este explicabi, de altfel, intrucat ispravile temerare ale haiducului s’au desfasurat in tinuturi departate de acela al nasterii sale. Asemenea intamplari sunt frecvente in istoria haiduciei. La Bodesti, bunaoara, locul de obarsie al haiducului roman Grozea (despre care V. Alecsandri si-a scris prima poesie) nu se cântã niciun cantec al acestuia, ci in schimb s’a cantat toata vremea balada lui Iancu Jianu care cu acele parti de loc n’a avut nimic de a face.

Rare sunt si cazurile cand autenticitatea unor fapte de haiducie, de obicei afundate in anonimat si expuse mistificarilor, poate fi verificata prin informatii sigure. Istoria Haiducului Stanga, reflectatã in creatia orala a poporului, retine atentia noastra si prin aceasta imprejurare exceptionala, anume: traditia îsi gaseste confirmarea întocmai in documentele vremii, adica in sursa istorica autentica, informatii contemporane scrise gasindu-se in arhiva Ministerului de Externe din Bucuresti, in arhivele Craiovei si in cele turcesti.

Cat priveste elementele foarte bogate ale traditiei, acestea sunt cuprinse inainte de toate, in patru variante ale baladei despre Haiducul Stanga, numarand fiecare intre 347-703 versuri.

Din coroborarea tuturor informatiilor, orale si scrise, rezulta istoria adevarata a vietii lui Stanga intre anii 1807-1844 si a haiduciei lui intense in ultimii patru ani ai vietii, desfasurata in Bulgaria, Serbia si Oltenia.

*******

Stoian Stângã, nume cu care este cunoscut in baladã si in legenda, iar dupa adevaratul sau nume, Gheorghe Obedean, s’a nascut pe la anul 1807 in Satul Nou, pe atunci sub stapanirea Austriei. Acest fapt reese din declaratiile proprii ale haiducului in fata organelor de ancheta. Parintii lui Stanga au fost Petre Obedean si Stanca, tarani, desigur saraci, din amintitul sat. Stanga a avut si un frate, pe nume Nicolae, mai in etate decat el cu zece ani. Cei doi frati vor face haiducie laolalta.

Dupa moartea Stancãi, pe la anul 1824, Patru Obedean paraseste Satul Nou si pleaca in lume impreuna cu fiii sai, Nicolae si Gheorghe. Se stabilesc, dupa cum arata insusi Stângã: “La satul Zaiceri, langa granita Timocului, despartitoare catre serbia si Turcia”. Asadar, dupa notiunile vremii, foarte departe de locurile natale.

Acolo, la Zaiceri (Zaiecear) isi duc existenta muncind pamantul.

Avem motive sa credem ca partea orasului in care a trait Patru Obedean cu feciorii sai va fi fost “Vlasca Mala"”-Mahalaua Romanilor, cum este in orasele acestei zone.

Intrezarim la Obedeni o viata grea. Familia este lovita de nenorociri. Pãtru se casatoreste in acel oras cu o localnica, dar aceasta moare dupa scurt timp. La randul sau fiul Nicolae se casatoreste si are sase copii. Ii moare insa si lui sotia, îi mor si cinci copii, in viata ramanand doar unul -Ioan. Nicolae este nevoit sa slugareasca pe la diversi negustori de vite din partea locului, acei cunoscuti “gealapi”.

Porecala “Stângã”, Pãtru o va fi dobandit dupa obiceiul locului ca fiecare sa aiba o porecla, pusa in cele mai multe cazuri dupa vreo insusire mai caracteristica. Iar numele Stoian, deasemeni foarte frecvent pana astazi printre bastinasii din zona Vidinului si a Zaiecearului, i se va fi dat, ne gandim, prin analogie cu numerosi haiduci care au acest nume.

O mare cotitura survine in viata Obedenilor, mai cu seama a fratelui mai tanar, Gheorghe-Stoian, in anul 1833. In aceasta vreme moare Pãtru, tatãl. Are loc apoi actiunea de eliberare din partea Serbiei a unor fasii de teritorii ramase sub stapanire turceasca inca de la inabusirea rascoalei sarbe (1804-1813), printre acestea si tinutul invecinat Zaicerului. Alipirea acelor tinuturi a decurs in mod relativ pasnic, exceptie facand tocmai punctul Zaiecear. Aci au avut loc lupte sangeroase intre sarbi si turci, pentru partea sarba ele soldandu-se cu un mumar considerabil de morti, precum si de prizonieri cazuti in mainile turcilor.

Printre participanti la aceste lupte, luati apoi robi de care turci, se gasea si Gheorghe Obedean. Prins, el a fost dus la cetatea Vidinului si tinut un an de zile in temnita acesteia. Dupa aceea este repartizat ca rob la Husein turcul, drept rasplata pentru ca acela se remarcase in luptele de la Zaiecear. Dupa vreo cinci ani de robire la Husein, Gheorghe Obedean-Stângã este trecut tot ca rob in proprietatea chiar a pasei de Vidin.

Daca mai inainte a reusit sa reziste eventualelor presiuni de a se turci, acum, cand a fost repartizat la curtea pasei, opunera -dupa cum se vede- nu i-a mai fost lui Stoian-Pãtru cu putinta fara riscuri pentru viata. Cum: sa fie rob la pasa si sa ramana pe mai departe crestin-ghiaur? El insusi, Stângã, spune ca a fost trecut la islamism in urma unor torturi si persecutii, altfel ar fi fost sa i se “piarda viata cum s’a intamplat cu altii”, in aceeasi situatie.

Balada arata in felul urmator aplicarea torturii, la care s’a procedat dupa vreo doua luni de detentiune in temnita pe chestia refuzului sau de a se turci:

Un mangal de foc lua

Si în brate i-l punea

Si cu fruntea cã-l pripea,

Pânã apa cã-l trecea!

Miru din cap îi scotea;

Din numele lui –Stoian,

Ii punea nume: Hasan.

Of, Hasan, Celi-Hasan!

Pe de alta parte, unele varinante ale baladei atribuie un rol de seama in turcirea silita, nasului tradator -Niclocea. Acesta ar fi fost de fatã la moscheia din Vidin, când, îi tãia, îi da’n gura de-o mânca”.

Mai târziu, în momentul când se rãzbunã asupra nasului perfid, Stângã dupã cum aratã o altã variantã a baladei, i se adresã acestuia cu urmãtoarele cuvinte de repros:

O, nasule, dumneata!

Nu-ti fu milã si pãcat

De pe mine mã turcisi,

Numele mi le schimbasi;

Din numele crestinesti,

Imi pusesi alte, turcesti:

Din Stângã, Deli-Hasan!?

Oricum va fi fost, Stângã n’a putut ierta autoritatilor si tradatorilor islamizarea-turcirea fortata. El fãuri un plan de cruntã rãzbunare, pe care-l si traduse ân fapt prin actiunea sa haiduceascã.

Iceputul acestei haiducii cade, potrivit documentelor scrise, in anul 1840; adica la un timp relativ scurt dupa momentui islamizarii. Iar pe acesta noi il determinam in baza calculului fazelor in robirea lui Stanga, relatate de el insusi. Balada spune si ea:

Când oi zice colãlie,

a plecat în haiducie!

Nu pleca de sãrãcie,

ci pleca de dusmãnie!

Staruinta cugetului de a scapa de robie si de a reveni la legea pravoslavnica, se vede limpede din relatarea documentara ca, cu prilejul unei vizite la Vidin a polcovnicului Solomon din Tara Romaneasca, care a avut loc prin 1840, Stângã a cãtat o ocazie potrivita ca sa-i comunice acestuia dorinta sa. Momentul socotit prielnic a fost scãpat însã din cauza ca mai multi dintre turcii prezenti stiau romaneste. Polcovnicul Solomaon reprezenta pe atunci mare autoritate militara in tara.

Acum însã, Stângã se folosi de împrejurarea cã dupã turcire fusese pus gãvaz (slujitor armat) al pasei si ca atare avea libertatea de miscare.

Gãvaz la pasã-l punea

Si credinta ca i-o lua.

Pânã la primavara,

Tot ca gãvaz îmi umbla.

El a putut sa-si organizeze ceata, apoi, la momentul oportun, sa se lanseze in haiducie. Mai intai a adus la Vidin pe fratele sau Nicolae si l-a pus sa slujeasca pe la diversi turci din Vidin. A initiat in planul actiunii haiducesti pe insotitorul sau de slujba Dinu, apoi si pe fratele acestuia, Craciun.

Datorita asadar acestor imprejurari, Obedenii au putut sa cunoasca indeaproape situatia turcilor si a o folosi in scopul haiduciei. Ulterior s’a alaturat cetei un al saselea combatant, pe nume Calin Ungureanu din Alova, tocmit la turcul Hasan ca cioban cu 100 lei pe an la 100 de oi. Acesta a adus cu sine si armele ce i le daduse stapanul sau, turcul, pentru pazã la turmã.

Cei sase amintiti figureaza in documente ca membri ai cetei cazuti ulterior in mainile autoritatilor. Au fost insa si altii, preum : Zagare si Ali pandurul din Bregova (sat romanesc sud-duarean), Dinu din Clujmir (in Oltenia) s.a.

Balada populara vorbeste deasemeni, totdeauna, de nucleul cetei alcatuita din patru haiduci, care sunt, ca si in documente: Stângã, fratele sãu, nepotul sãu de frate, al patrulea fiind indicat uneori ca nepot de frate, alteori ca vãr primar. Dar numele lor, înfara de acela al lui Stanga, sunt in balada altele si anume: Craciun, Dumitru si Stancu, descrisi si ei ca turciti, cu noile lor nume: Ismail, Mahmud si Arap Buzat. In schimb, Dinu si Calin sunt infatisati in roluri de gazde si de sprijinitori activi ai cetei. O alta modificare fata de realitatea oglindita in documente este aceea ca in locul numelui de persoana Calin, apare localitatea Calinic (existenta in tinutul Vidinului). In unele variante ale baladei Ioan a devenit “Nica din Gradscov”. Dupa cum numele lui Nicola, fratele lui Stanga, dispare in fata omonimului nasului tradator, Nicola-Nicolcea. Dupa cum se stie insa, asemenea confuzii de nume, frecvente in balade, nu modifica totodata si esentialul in nararea faptelor.

Plecarea cetei in haiducie a avut loc, dupa toate probabilitatile, in primavara anului 1840. Este verosimila nararea baladei ca Stanga, pentru a-si camufla iesirea in haiducie, sa fi uzat de pretextul ca merge la vanatoare. Pe acest motiv a obtinut arme de la pasa, precum si cainele de vanatoare al acestuia. Dupa ce astfel a adormit vigilenta pasei, aducandu-i in cateva randuri vanat bogat de iepuri, intr’o zi Stanga a repudiat copoiul spre cetate, legandu-i la gat o tinichea cu înstiintarea scrisa pe ea:

“Haiduceste Stângã’n pace, ca n’ai, pasã, ce-i mai face! “ Iar el s’a ascuns atunci in “cetatea latina” de la Albotina, unde s’a adunat nucleul cetei.

Alegerea lui Stanga ca “harambasa” al cetei se face printr’un procedeu stravehi: “Ei ciomagu cã dãdea, de trei ori Stângã cãdea”.

Procedeul consta in a tine bastonul drept si fiecare apuca cu palma intreaga pe rand. Acela caruia îi revine sa apuce ultimul la varf, are castig de cauza, adica este ales. Se zice ca el “cade’, adica pe el a cazut alegerea. (In vremurile mai din urma procedeul se mai folosea la jocuri de copii).

Juramantul s’a depus, dupa cum descrie balada – “ cu genunchi pe sabioara” ; adica juramantul pe arma.

Actiunea lui Stanga, dupa cum reese din datele traditiei, iar indirect se vede si din cele consemnate poarta trasaturile clasice ale haiduciei pozitive, cea care loveste in exploatatori, sprijina saracimea si are de partea sa simpatiile poporului.

Una dintre ispravile cele mai de seama savarsite de ceata lui Stanga, descrisa cat se poate de amanuntit in balada, a fost una totdeauna ravnita de haiduci: pradarea masselor din partea stapanirii otomane. Undeva “mai sus de Bointa”, ceata pandi cu rabdare pana ce surprinse haznaua in trecere, adica banii briului de la raia, adunati si trimisi de catre “pasa Petco din Gramada”. Erau mai multi desagi plini de galbeni. Trupul “ haznagiului” strans legat pe cal, a fost lasat sa fie dus la Vidin, spre incredintarea pasei. Acesta, n’a putut decat sa exclame disperat: “ Of, sãracã maicã-mea, rãu ne arse Stângãcuma!” – si sa trimita potera. Masura sortita esecului deoarece haiducul se retrasese in adapostul sau sigur de la Apa Rece, descrisa in legenda sus amintita, deasemeni in balada. Dar actiunii lui Stanga îi este proprie si trasatura cealalta a haiduciei: lovirea totodata in reprezentantii nemusulmani ai paturii instarite, de multe ori tot atat de lipsiti de scrupule ca si turcii. Cele cateva calcari de prada savarsite in zona Vidinului pentru procurarea celor strict necesare cetei (hrana, imbracaminte) si drept razbunare impotriva elementelor pactizante cu turcii, raman minore fata cu actele de calcare in stil clasic, ca pe vremea lui Jianu si Stefan Bujor sau a lui Tunsu si Grozea, savarsite acum de Stanga asupra ciocoilor din nordul Dunarii.

Balada descrie o astfel de calcare la Calafat unde Stanga a pornit pe motivul exprimat cu humor in textul baladei: “N-am vãzut galbeni de Tarã, haid sã mergem, frãtioarã!”. Alta data motivul trecerii in Tara Romaneasca este exprimat cu sobritate:

“Acolo traiesc ciocoi!

Sa iau cativa gãlbiori,

Sã mai dau si la sãraci,

Sã-si cumpere boi si vaci”.

Autoritatile din Tara Romaneasca identificuau in Stanga pe autorul unor atacuri haiducesti savarsite in tinutul Mehedinti. La 11 Noembrie (1840), comitetul carantinelor si ocarmuirea Mehedintului raportau la Bucuresti ca in ziua de 19 Septembrie, precum si in alte zile mai ‘nainte, o ceata a efectuat mai multe calcari asupra arendasilor (ciocoi) de pe marginea Dunarii si ca haiducii au reusit sa-si asigure trecerea pe malul sudic al fluviului. Polcovnicul Solomon, cunoscut inca din vremea lui Ioan Caragea si dupa aceea ca sef de potere impotriva haiducilor, s’a edificat ca ceata a fost condusa de Stoian Stanga.

In baza acestor prime informatii, este delegat “cavalerul” Nicolae Barbiceanu sa ia legatura cu vamesul de partea sarbeasca, Craciun (!), de la care acesta afla ca Stoian Stanga ar fi trecut din Iasicova (localitate sud-dunareana) prin Serbia si s’a retras peste apa Timocului in Turcia.

La propunerea Departamentului dinlauntrul Tarii Romanesti, Secretariatul statului (Ministerul de externe) face demers pe langa pasa de Vidin, cerandu-I sa ia masuri in vederea prinderii lui Stanga. Drept raspuns, pasa de Vidin înstiintã la 1 Aprilie (1841) ca Stanga a fost prins si pus in temnita, iar interogatoriul lui a fost trimis la Istanbul. Corespondenta insa n’a dat rezultatele asteptate, haiducul n’a ajuns in mainile autoritatilor romanesti. Nici nu mai intalnim alte documente din care sa ne lamurim se s’a intamplat cu Stanga si cu ceata lui in intervalul dintre Aprilie 1841 si Octombrie 1843, cand ceata reapare urmarita de turci.

Pentru aceasta perioada de timp revenim la balada, care ne da elementele unei haiducii larg desfasurate. Intai de toate ea ne infatiseaza pe numerosii sprijinitori ai cetei din diverse localitati: Nica si Tufita din Gradscov, Ion Dodolocu din Varf, Gheoghe Bilan din Ganzova , Ion Dodolocu din Varf, Gheorghe Bilan din Ganzova, Nicolce din Vidin (infatisat apoi ca tradator), Marin Lubenita si Nicolina Stambeana din Cosova, mosul Dumitru din Calinic si Goguta din Zlokutea, Mosul-Diura din Bracevat, Mihai Fuior din Iasenovat, Mosul-Stan din Rabova. Trebue sa mentionam ca toate satele aci mentionate din nordul Bulgariei, tinutul Vidinului, au fost si sunt pana astazi locuite de romani. Numele persoanelor se vad clar romanesti.

Vine, in al doilea rand, evocarea, cu descrieri mai largi si pitoresti, a locurilor unde se reintalneau haiducii sau isi savarseau ispravile: Haiduc-Cesma, Teiova, podul Belvina, Dincovita, Apa Rece, cetatea de la Albotina, Chiova, Varf.

Insfarsit, materialul cuprins in cele patru variante ale baladei se impune atentiei printr’o bogata si pretioasa informatie asupra caracterului haiduciei lui Standga.

Ea are toate trasaturile distincte ale unei forme de lupta populara impotriva raului, spre binele celor asupriti. Ceata se calauzeste dupa principii morale inalte, totdeauna urmate de catre adevaratii haiduci. Intruchiparea acestora este capetenia cetei, Stanga.

Astfel, decum porneste ceata la actiune, Stanga îi cere sa evite a calca locurile cu semanaturi; adica sa nu nesocoteasca munca plaugarului chinuit, ci sa tina drumul pe razoare. Atunci cand ceata intra intr’o pivnita pentru a lua de ale mancarii si bauturii, Stanga îi previne pe cetasi sa nu ia peste cele necesare, sa nu faca risipa, deoarece:

Noi ce-om bea si om mânca,

Aia nu e sãrãcia.

Ca sã luati sama aciia:

Sa nu sloboziti munca,

Cã ne blãstamã lumea.

La impartirea prazii intre haiduci, Stanga deasemeni da dovada de dezinteres material. El ia doua parti din prada: “Una pentru arambasie, alta pentru voinicie”. O face insa formal; caci indata dupa aceea cedeaza camarazilor de ceata toata partea sa, cu cuvintele: “ Cand oi zice avrameasa, duceti la copii acasa!”

Cand, intr’o fuga de potera, haiducii scapa intr’o cânepã calcand-o si distrugand-o, Stanga tine sa-i lase cultivatorului o straita cu bani, drept despagubire:

O traistuta c’alegea,

Cu cutitili sãpa,

Traista în pãmânt bãga,

Baierile-afar’lãsa.

Aceasta, pentru ca:

Lui halal sa-i fie blaga!

Cand oi zice bob de orz,

S’o manance sanatos.

Sublimul gest de a cumpara taranului sarac boi si vaci, au pur si simplu a-i da bani pentru a-l scapa de saracie, gest atrubuit atat de frecvent haiducilor romani, nu lipseste nici in cazul lui Stanga:

Iti dau trii sute de lei,

Sa te duci maine la Dii,

Iti cumperi pereche de boi,

Sa-ti iei cãrugean si plug;

Poimâne te vãd arând,

Adânc cu plugul brãzdând!

Cu aceste cuvinte ofera Stanga ajutor unui taran sarac ce trudea din greu cu sapa pe o coasta cu pamant sterp. Alta data se spune ca haiducul: “Multa blagã aduna, l-a sãraci o împãrtea”.

O asemenea capetenie nu numai ca este respectata, dar se bucura si de afectiune profunda. Balada ilustreaza aceste sentimente prin descrierea împletirii aproape rituale a pãrului lui Stângã de catre ceilalti haiduci:

Pãrusoru-i pieptãna;

‘mpletea coada cu parale,

parcã e o fatã mare;

si o lungea pe spinare,

de trei ori o’ncolacea,

ca balaur’le sclipea,

sup cãciulã o bãga.

Actiunile cetei lui Stanga au nelinistit, desigur, in cea mai mare masura autoritatile turcesti de la Vidin, devreme ce acestea au ridicat foarte puternice potere, obligand ceata sa treaca peste Timoc in Serbia, in toamna anului 1843. Ele solocitau de acuma ajutorul autoritatilor sarbesti si romanesti la urmarirea si prinderea vestitului haiduc.

Initial, Stanga isi pornise ceata spre Dunare. Potera turceasca i-a atinut insa calea si intr’o lupta Stanga a fost ranit in picior. Ceata s'a indreptat atunci spre satul Halova (romanesc) de unde era Calin, iar de acolo “iesind prin tinutul Servii peste Timoc, tot prin paduri au coborit la marginea Dunarii. Insusi Stanga delara ca “au umblat prin paduri, ascunzandu-se de turci”.

Haiducii cautau scapare in Tara Romaneasca. Ei reusesc sa puna mana pe o luntre si sa traverseze Dunarea in apropiere de insula Ada-Kaleh, debarcand la Varciorova, in ziua de 7 Octombrie.

Avand cunostinta de acest fapt de la un dregator sarbesc, autoritatile din Tara Romaneasca iau toate masurile pentru prindere. Raportul subocârmuirii plasii Jiului in aceasta privinta suna astfel: “ Prin intr’adins stafeta ce cum sa primi dela cinstita ocarmuire a judetului Mehedinti, cu nr. 8902, va incunostiintam cu aceasta ca Joi, la 7 ale urmatoarei luni, vestitul Stanga, impreuna cu alti sase tovarasi, dupa de au savarsit in Decidea (dincolo de Dunare), adeca in Turchia si Servia, nenumarate fapte netrebnice, apoi gonit fiind de acolo, au trecut in coprinsul acelui judet si intrand in padurea mare, coprinzandu-i, s’au facut nevazuti. Si, desi din parte-i s’au loat cele mai serioase masuri spre a lor dovedire si prindere, dar, pentru ca acest talhar este cunoscut, ca, dupa a lui obisnuinta savarseste in tot chipul netrebnicii, ocarmuirea grabeste iarasi printr’adins a pune in vedere dumnealui subocarmuitorului ca, pe data pretuind, atat cu unele ce poate izvori din nedarea prilejului a-si savarsi ale sale cugetari, precum si raspunderea cea neiertata va trage asupra-si, sa ia cele mai vii masuri si strajnicind cu dinadins printre toate satele din coprinsul acelei plasi, cum nu mai putina asemenea exacta strajnicie va face si tuturor carciuarilor si ciobanilor si hangiilor ca sa fie ziua si noaptea in picere si in minutu ce va auzi ca s’au ivit din vreo parte din satele coprinsului lor, sa navaleasca inainte cu tot felul de arme; cand, pe data, iarasi va porni si insusi de suptocarmuitorul cu toate cetele dorobantesti de a-i prinde negresit... (altfel) va fi pe data suspandat din postul sau si dat in judecata cremenala, cerandu-se osanda sa”.

Aceste dispozitii se transmiteau de sus pana jos, inclusiv satele din plasa Targu Jiului: Bucoviciorul, Plopsorul, Podarii, Livezile de Sus, Vela, Bucoviciorul, Plopsorul, Podarii, Livezile de Sus, Vela, Bucovatul. De nu vor fi micii dregatori atenti “ocna va mananca!”

Si mai mult denota temerea in fata haiducilor adresa din 16 Octombrie (1843) a carmuirii de Dolj de a se mobiliza o potera de 200 de oameni “cu tot felul de arme aparatoare, iar o ceata de dorobanti se va preumbla zi si noapte in picere prin sate, a zdrobi ceata”.

Este importanta mentiunea facuta in raport cum ca s’a aflat ca Stanga ar fi zis ca “vrea sa vina la Plescoi, la polcovnicul Solomaon”, dar, tocmai de aceea, satul a fost inconjurat de forte armate. Alesii satelor, cum se zicea la primari, erau obligati sa raparteze zilnic.

Asa arata, deci, haiturirea haiducilor la vremea aceea. Vazandu-se in fata situatiei primejdiose, creata prin amplorea masurilor aratate, haiducii iau hotarirea sa se desparta. Dinu si Craciun se predau autoritatilor la Cerneti, fiind originari, se spune, din Oravita. Stanga, Nicolae, Ioan si Calin se indreapta spre apa Cernea, apoi spre teritoriul Austriei, nazuind, desigur, sa ajunga la Panciova si la Satul Nou, locul de origine al Obedenilor. Fie ca au esuat in acest plan al lor, fie ca s’au predat de buna voie dupa ce au trecut “in Austria”. Cum se spunea in limbajul vremii, fapt e ca cei patru haiduci se gasesc in fata organelor austriece de la Valcan, unde sunt anchetati in ziua de 26 Noembrie. De acolo sunt escortati la Hateg, fiind tinuti doua saptamani. Readusi la Valcan, sunt predati comandantului de granita romanesc, care îi trimite la Targu Jiu. Aci, carmuirea de Dolj le ia alt interogatoriu. Actele acestui interogatoriu ni s’au pastrat laoalta cu acelea ale organelor austriece si ele toate constituie sursa principala de date contemporane.

Cuvantul principal in fata anchetatorilor l-a avut Stanga.

Referindu-se probabil la ultima faza a haiduciei sale, Stanga declara raspicat: “Nici in tara turceasca, nici in Serbia, nici in Tara Romaneasca, pe unde ne-am cautat scaparea vietii, nu am facut nici un fel de rau nimanui sau vreo calcare de vreo para macar. Ca, de am fi avut aceasta placere, in mana noastra au statut toate voia; afara numai de apararile ce am urmat de poterile turcesti, poate sa se fi facut vreo ucidere care noi sa n’o cunoastem”.

Luandu-si raspunderea faperlor si a celor afirmate, Stanga declara haiduceste ca, daca se va constata altfel, in acel caz “cu herastraul sa ne faca basca trupurile”. Iar nu sa-i spanzure sau vreo alta moarte mai usoara sa le hotarasca. Urmeaza, dupa cum am zice, sinteza haiduciei lui Stanga, pe care el o exprima in cuvintele urmatoare: “Iar toata dorinta noastra au fost sa ne vedem odat veniti iarasi la legea pravoslavnica!” Este exprimat totodata, aci, un vibrant apel catre autoritatile bisericesti cele mai inalte ale Tarii Romanesti pentru a proceda la readucerea haiducului in credinta lui de alta data, cea crestin-ortodoxa.

Organele Carmuirii ce Dolj se aratara intelegatoare si sustinura aceasta cerere in raportul lor inaintat catre organele superioare. Acestea din urma insa, dupa cat se pare, n’au inteles destinul haiducului. Vor fi prefigurat, zicem, pe cele de azi, in privinta credintei omului.

Urmandu-se procedura, judecata lui Stanga si a celorlalti ar fi revenit tribunalului de Mehedinti. Dintr’o adresa (29 Noembrie 1843) a Departamentului dinlauntru catre Secretariatul statului reiese insa ca toata chestiunea ar urma sa fie supusa domnului Tarii Romanesti “inainte de a instiinta ocarmuirea sarbeasca”.

Chestiunea se opreste aci, nemaifiind consemnat cum a evoluat ea mai departe. Este cert insa ca devreme ce actele au ramas la Secretariatul statului, respectiv Ministerul de externe astazi, haiducii au fost extradati turcilor. Trebuiau menajate pretentiile puterii suzerane, nu trebuia sa te pui rau cu acestea din cauza unora pe ocolo ce nazuiau sa revina la credinta lor crestina. Cam cum o pateau si basarabenii nostri mai incoace cu pretentiile bolsevicilor la “cetatenia” lor.

Predarea reiese din balada care spune:

Au în Beci când îl prindea,

La Vidin cã-l trimetea.

Mi-l lega si-l fereca

c’acolo-i cere pasa.

Iar în altã variantã:

Si pe datã cã-l mâna

La Calafat l-aducea.

…………………………

Pasa si cu viadica

La Calafat cã-l mâna

Ca sa-l treacã dincoace,

Cã nimica nu-i face!

Odata ajuns din nou in mainile turcilor, Stanga n’a putut avea alta soarta decat aceea de a fi executat. El era de acum “tradator” al credintei musulmane. Sfarsitul cel tragic, descris cu emotie in balada, isi gaseste confirmarea si intr’o lapidara mentiune documentara romaneasca. Este vorba de marturia unui anume Iovan Mongescu, prin revenirea sa ilegala in Tara Romaneasca, care declara ca a trecut clandestin venind din tara turceasca deoarece “au auzit de moartea lui Stoian Stanga, zis pe turceste Hasan”. Astfel se confirma documentar chiar si numele impus lui Stanga la islamizare, cum se mentiona in balada.

Este greu de crezut ca executia a decurs, cum la fel descrie balada, in stilul cunoscut, aplicat in cazul haiducilor.

Ea a avut loc la “Targul de boi” din Vidin. Acolo, la poarta targului de alta data, potrivit informatiilor unor localnici din Vidin si Cosava, se vedea piatra mormantului lui Stanga pana acum vreo patru decenii. De altfel, targul de la marginea unui oras, cum a fost acela de vite la Vidin, era locul de executie obisnuit in uzanta orientala. Pentru analogie amintim ca si la Bucuresti pedepsele corporale si capitale se executau in vechime, in vremea turcilor si fanariotilor, la Targul de Afara. Acolo fusese dus la spanzuratoare si haiducul Iancu Jianu, fiind iertat si scapat in ultima clipa.

Mai exista practica, de asemenea aratata in balada lui Stanga, de a obliga poporul sa asiste la executie:

Câtã era, vezi, lumea,

Toatã’n târg ca s’aduna.

Pe Stoian Stângã-l plimba

Si la streanguri îl tragea.

Se stie ca haiducii erau in stare sa infrunte moartea cu un curaj uimitor, ca ei singuri preferau moartea de palos decat spanzuratoarea.

Tinuta barbateasca a lui Stanga in fata executiei este ilustrata in balada printr’o serie de imprejurari caracteritice haiducilor in general, totodata specifice cazului Stanga. El insusi cere sa fie executat cu spada lui haiduceasca, deoarece: “Cu ea de mã vei tãia, iar cu alta n’ai putea!” Sunt aci si alte cuvinte de ocara la adresa gealatilor nepriceputi, facand astfel realitatea sa consune cu zicala turceasca: “Ocaraste ca vlahul din teapa!”

De ceilalti camarazi ai lui Stanga se spune in alta varianta de balada ca au fost spanzurati.

Asadar, istoria ne ofera surpriza ca un român banatean, integrat in viata romanailor din dreapta Dunarii, sa dea haiduciei balcanice un militant marcant, de talia altora mai vechi si mai noi, binecunoscuti in istoria rezistentei anti-otomane. Spre deosebire de aceia insa, Stanga a avut soarta ca numele sa nu-i intre in circulatie larga, faptele lui fiind cantate in graiul unei enclave, cea romaneasca din nordul Bulgariei, prin aceasta figura lui fiind plasata de la inceput intr’o zona locala, restransa.

Istoria lui Stanga nu este nicdecum lipsita insa de semnificatie in contextul evenimentelor vremii din cadrul geografic Vidin-Craina-Oltenia. In fond, ne aflam aci in fata unor puternice framantari politice si sociale caracteristice zonei, in care haiducia inca isi spune cuvantul. Astfel, chiar in anii haiduciei lui Stanga, 1814-1843 au loc puternice framantari la Braila. In miscarea braileana din 1842, un rol de frunte joaca revolutionarul bulgar si balcanic G.S. Rakovski. In 1840 este descoperita in Tara Romaneasca o conspiratie revolutionara in care sunt implicati, printre altii, Nicolae Balcescu si Ioan Gampineanu. Tocami in acesata imprejurare apare si o puternica ceata haiduceasca gata sa se alature unei eventuale miscari revolutionare. Mai mult, ea ar fi urmat chiar sa initieze o asemenea miscare in zona Calafatului. Aceasta ceata avea 35 de membri si in anii 1840-1841 ea savarseste o serie de calcari asupra arendasilor si boierilor din Oltenia. In 1842 ea planuia sa calce balciul de la Poiana, o localitate situata nu departe de Calafat, cu scopul ca prin pradarea negustorilor bogati de la balci sa procure banii necesari cumpararii de arme. Acestea urmau a fi procurate apoi din sudul Dunarii. Ceata a facut unele pregatiri in vederea navalirii asupra balciului Poianei si a declansarii immediate a unei rascoale. Prinsi, prin tradare, inainte de atac, haiducii declarau ca ideea organizarii unei “rebelii” in tara le-a venit de la “rãul arendasului” si din faptul ca “in toate tarile s’au ridicat rebelie si s’au facut bune asezamânturi”. Mai departe ei lamureau ca intocmirea unor asezaminte sociale mai bune privesc situatia taranimii.

Dupa cat ne este cunoscut, aceasta este ultima actiune haiduceasca in Tara Romaneasca, facand abstractie de cazul mai izolat si plasat in timp ceva mai tarziu al lui Radu Anghel si devenit subiect de cantec popular. Este limpede ca nazuintele acestei haiducii, cum ea insasi s’a declarat, erau inspirate de niste idei destul de avansate, mergand pana la scopul de a inlatura o carmuire nedreapta si a schimba randuiala existenta. Dealtfel, indata dupa aceea, in anul urmator, ia fiinta organizatia secreta revolutionara “Fratia” care va pregati revolutia de la anul 1848. La Islaz, punctul de declansare a acestei revolutii, rabufneste inca in 1845 o rascoala locala a taranilor, determinata de starea grea a paturii de jos de pe marginea Dunarii.

Nu trebue ignorat nici faptul ca haiducia ca forma de lupta sociala, pentru dreptate, in cazul lui Stanga pentru dreptate si credinta, atrage tocmai in vremea aceasta atentia si a intelectualitatii progresiste romanesti. Cea dintai balada alcatuita de Vasile Alecsandri este consacrata haiducului Groza, pierit in 1834. Tocmai in 1840, Alecu Russo scrie bucata intitulata “Studii nationale”, în care vorbeste de rostul si semnificatia haiduciei, spunand printre altele: “Oricum sa fie, poporele au admiratie plina de dragoste pentru unii hoti (in sens de haiduci) si chiar un cult pentru vitejiile lor, caci tot curajul natiilor cazute se concentreaza in acesti oameni energici”.

Se vede, deci, care era atmosfera ce o cunoaste haiducul Stanga in vremea actiunilor sale. Si in regiunea Vidinului situatia inspira si impingea la haiducie. In partea de nord-vest a actualei Bulgarii au izbucnit rascoale locale in anii 1835 si 1837. Starea grea a taraninii din sudul Dunarii care nu inregistra nici o imbunatatire in ciuda promisiunilor date prin hatiseriful de la Gyuhane (1839), face sa izbucneasca in 1841 cunoscuta rascoala de la Nis, care antreneaza si unele sate din tinutul Vidinului. Amintitul hatiserif proclama garantarea cinstei cetatenilor din Turcia, indiferent de nationalitate si de religie. Dar acest principiu nu-si gaseste aplicare, dupa cum se vede chiar din cazul lui Stoian Stângã.

In evenimentele desfasurate dincolo de Dunare, rolul elementului haiducesc este evident. Tocmai cu prilejul rascoalei din 1841 actioneaza vestitii haiduci bulgari Nicola Srandaci si Stoian Ceavdar. Acesta din urma comanada in rascoala 50 de oameni. Identitatea de nume, ca si unele coincidente de fapte, a dus la unele concluzii gresite in istoriografia bulgara incat aspecte ale haiduciei lui Stanga au fost puse pe seamea haiduciei lui Ceavdar; dupa cum de persoana aceluiasi au fost legate fapte relatate in balada romanilor craineni (Negotin) despre Stoian Bulibasa, unele din acestea fiind localizate in Brgova (sat romanesc).

Destul de clar ca atmosfera generala din sudul Olteniei, cat si cea din tinutul Vidnului, caracterizate prin prezenta haiduciei in care poporul de rand isi punea niste sperante, nu putea fi necunoscuta de Stanga. Fara doar si poate, haiducia lui a izvorît si din aceasta atmosferã, cu toate cã, evident, determinanta a fost in cazul lui robia otomana si islamizarea fotata. Dupa cate stim, aceste e ultimul caz in istoria haiduciei balcanice, consemnat cu certitudine, de protest si razbunare tocmai impotriva islamizarii

Саvа Garleanu

2010-07-16T09:55:00.001+03:00

Sandu Timoc:„Cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică”

Noi şi noi dovezi, documente, pagini de istorie şi cercetări etno-lingvistice vin să confirme, fără nici o urmă de îndoială, că întreaga Peninsulă Balcanică a fost cândva o „mare românească”, un imens teritoriu traco-dac latinizat. Invazia slavă din secolele al VII-lea şi al VIII-lea a găsit aici un popor numeros, unitar, vorbind o limbă romanică; un popor de păstori, comercianţi, meşteşugari, prelucrători de metale şi constructori bogaţi, o „ţară a bogaţilor”, cum spunea cu invidie, dar şi cu admiraţie, cunoscutul ultranaţionalist sârb Vojislav Şeşeli.
Încă de la începuturi, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi răi populaţia băştinaşă, iar neamul grec, dornic de expansiune spre nord, s-a împiedicat şi el de „ciotul” latin din Pind şi Macedonia, încercând, de aproape două mii de ani, să-l grecizeze (prima mare crimă greacă împotriva spiritualităţii creştine fiind răstignirea pe o cruce în formă de X, la Patras, a Sfântului Andrei, „Apostolul românilor”, pe când acesta se întorcea de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, unde propovăduise creştinismul – anul 70 d.Chr.).
Fără a lărgi incursiunea istorică, ne oprim din nou în Timoc, parte a Daciei Aureliene, unde se vorbeşte, după cum se ştie, aceeaşi limbă ca la Calafat sau ca la Timişoara, adică daco-româna. Împărţit între sârbi şi bulgari, acest teritoriu, numit şi „Valahia Mică”, are în spate o istorie bimilenară. Dacă, la jumătatea secolului al XX-lea, proiectul creării unei confederaţii bulgaro-sârbe nu a fost transpus în practică, în schimb, până în ziua de astăzi, cele două ţări seamănă ca două picături de apă atunci când e vorba de proiectele criminale de deznaţionalizare îndreptate împotriva românilor sud-dunăreni.
Un adevărat misionar pentru răspândirea adevărului despre aceşti fraţi uitaţi este profesorul Cristea Sandu Timoc din Timişoara, în vârstă de 94 de ani, secretar general al Asociaţiei „Astra Română” pentru Banat-Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni. Copil fiind, trece Dunărea înot şi face şcoală românească la Turnu Severin şi la Craiova. Devine, în timpul războiului, funcţionar superior la Ambasada României la Belgrad (trimis de mareşalul Antonescu), iar după venirea lui Tito la putere şi până după căderea lui Miloşevici, ajunge un proscris, alungat de sârbi de pe pământul natal (Zlocutea, Timoc). Ca secretar general al Asociaţiei Astra Română, a atras în jurul personalităţii sale 18 ediţii ale Congresului Internaţional „Identitatea culturală a tuturor românilor”.
„Dunărea n-a fost niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi”- Dacă ar fi să descrieţi Peninsula Balcanică din timpurile străvechi, de la extinderea Imperiului Roman în Balcani, începând cu anul 143 î.Chr., cu ce aţi începe?-
Tot Balcanul a fost românesc! Tot! De la Marea Egee, din Munţii Pindului, de la Adriatica, din Dalmaţia, de la Marea Neagră şi până la Dunăre, a fost un singur popor: poporul român. Singurul popor existent în marginea de sud a acestui teritoriu, în epoca formării românilor ca neam latin, au fost grecii, însă ei ocupau zonele de lângă mări şi mai puţin câmpiile şi aproape deloc munţii. Pentru cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a fost Peninsula Balcanică…
Timpurile se schimbă, năvălesc slavii în secolul al VII-lea, peste încă şapte sute de ani vin turcii (1453), apoi, în părţile de apus, coboară austriecii, iar poporul român din Balcan se împrăştie, se împuţinează, în unele zone chiar dispare, cum ar fi Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina.
Pe lângă aromânii din Macedonia şi Pind, din Albania şi Bulgaria, rămân să reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localităţi în Serbia, 100 în Bulgaria – 30 în jurul Vidinului plus 70 de-a lungul Dunării, pâna la mare). Ei au avut parte de domnia a cel puţin cinci voievozi români, începând cu Basarab I Întemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Aceşti domnitori au construit mai multe mănăstiri şi biserici româneşti în sudul Dunării, decât în nord, deoarece românii stăpâneau acel ţinut din timpuri străvechi, Dunărea nefiind niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi. Dacă ne gândim la marele Basarab I, el a ridicat o mănăstire la Cladova, pe râul şaina (azi în ruine), una la Mânăstiriţa (tot în ruine) şi una la Vradna (care există şi acum, fiind ocupată de călugăriţe sârboaice).
- Sârbii, ca şi bulgarii, copiindu-i pe greci, spun că românii din Balcani sunt sârbi, greci sau bulgari latinizaţi. Putem accepta o astfel de interpretare politică în locul adevărului istoric?
- Ei pot să spună şi să creadă orice doresc, peste adevăr nu pot călca cu cizma. De altfel, o parte dintre sârbi şi bulgari sunt foarte limitaţi uneori. Ei, ce aud, ce văd, şi atât. Unii dintre ei sunt atât de limitaţi, încât de multe lucruri se şi miră că există… Pe ei nu-i interesează că zici tu că eşti român sau vlah sau nu ştiu cum… Pe ei îi interesează că eşti în Serbia sau în Bulgaria. Dacă eşti acolo, apoi musai să fii sârb sau bulgar, nu poţi fi altceva.
„Şi grecul, şi bulgarul, şi sârbul vor să ne zdrobească, văzând că suntem o naţie moale”- De ce, de-a lungul secolelor şi până în ziua de azi, au manifestat bulgarii şi sârbii atâta ură împotriva românilor?
- Asta mă întreb şi eu… Dacă sub Tito am avut 23 de ani interdicţie să-mi văd casa părintească şi mormintele părinţilor, iar sub Miloşevici, alţi 22 de ani, mă întreb ce rău le-am făcut, în afară de aceea că am afirmat sus şi tare că fraţii mei din Timoc sunt români lipsiţi de orice drept elementar? De ce m-au tratat ca pe un străin la mine acasă? Ei sunt străinii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi să le luăm pământurile de dincolo de Volga.
Ca să răspund totuşi la întrebare, cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o naţie moale. Toţi, şi grecul, şi bulgarul, şi albanezul, şi sârbul vor să ne zdrobească capul, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O naţie adormită.
Apoi, ar mai fi şi alte motive. Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiţi-vă că, pâna la Cuza, 1/6 din averile mănăstireşti de la nord de Dunăre erau în mâna grecilor. Prin secularizarea averilor mănăstireşti, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăţia şi vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceştia din partea turcilor, în timp ce pe dânşii i-au oropsit din greu; urăsc inteligenţa, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali şi magnaţi aromâni.
Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că le-am luat Banatul în 1918. Socotesc că au fost stăpâni acolo şi au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuşi generalul Berthelot le-a alungat armata din Timişoara). Ne mai urăsc şi pentru bogăţia păstorilor aşa-zişi vlahi, pentru că noi am deţinut cele mai bune pământuri (doar eram băştinaşi, ce-ar fi dorit?), pentru că suntem diferiţi, suntem latini, aparţinem unei mari familii de popoare vest-europene.
În fine, bulgarii ne urăsc pentru acelaşi lucru, dar şi pentru că le-am luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanţa, nu doar cele două judeţe. S-au bătut mult pentru asta.
- V-aţi închinat toată viaţa luptei pentru eliberarea neamului românesc din sclavie. Ce faceţi în prezent?
- Acelaşi lucru. Mă simt obligat să vorbesc în orice ocazie despre existenţa şi necazurile românilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania şi din celelalte ţări din regiune, care s-au întemeiat târziu, pe os românesc. Există o conjuraţie împotriva cuvântului „român”, atât la Sofia, cât şi la Belgrad sau Atena. Neromânii doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al diavolului. Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o legătură cu ţara de la nordul Dunării, să se ţină drept o naţie nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul şi interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.
„Dacă sârbii nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE”- Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de după 1989, pentru a-i ajuta să supravieţuiască pe daco-românii din Timoc şi pe aromânii din restul zonei balcanice?
- Doar vag şi doar din întâmplare. O excepţie face preşedintele Băsescu, mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a trimis pe primul-ministru Boc la Sofia şi pe ministrul de Externe Baconschi la Bor (recent). Preşedintele s-a dus la Cladova şi bine a făcut, deşi autorităţile sârbe l-au ignorat. Urât din partea lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa. A fost, de curând, şi în Macedonia. Declaraţiile au fost frumoase, încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor şi bulgarilor par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-românească reîncepe. Aceşti oameni nu au onoare. Bulgarii au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au păcălit pe toţi, de la Bucureşti, la Bruxelles.
Dar sârbii nu mai trebuie lăsaţi să-şi bată joc, dacă nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE. O mare şansă, pierdută, a avut fostul preşedinte Iliescu. În anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au tranzitat România din Rusia spre Belgrad şi spre front. Atunci să fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăşi! Trec cisternele cu o condiţie: recunoaşteţi statutul juridic al românilor timoceni, acordaţi-le dreptul la limba română, la şcoli, la biserici! Să-i fi văzut pe fraţii sârbi cum se conformau…
Altminteri, ei nu ştiu de prietenie, de înţelegeri mutuale, de bună vecinătate, nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate drepturile posibile!).
- Ar putea guvernanţii de la Bucureşti să facă faţă cerinţelor românilor din jurul României, în condiţiile în care criza îngenunchează economia românească?
- Cred că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în Bucureşti, şi ne-ar fi mult mai bine! Bunînţeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile pentru minorităţile din ţară. În urmă cu patru ani, ştiu sigur că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociaţii etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe jumătate, dar tot primesc.
Atunci, cum să se taie puţinele fonduri pentru românii minoritari din jurul ţării? Dacă, totuşi, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea politicienilor români. Dai tu atâţia bani unui grupuleţ de sârbi (croaţilor le dau alţi bani, bulgarilor alţi bani, ruşilor alţi bani), şi românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!? Nouă, aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!, şi tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site pe Internet, un buletin, un transport de abecedare.
Am impresia că, în instinctul majorităţii românilor, sentimentul naţional a adormit de tot. Mai dăinuie puţin în Transilvania şi în Banat, dar în rest îi mort. şi mai e ceva: cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal şi Traian. Ei nu-i cunsoc pe timoceni.
Timocenii încă n-au fost sârbizaţi, încă n-au fost bulgarizaţi. Că-i urăsc sârbii şi bulgarii e una. Dar politicienii români nu-şi dau seama că sârbii şi bulgarii vor ca şi românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…
Revista „Dacia Aureliană” este editată online de Cristea Sandu Timoc, căruia îi puteţi scrie la email: astra_romana_timisoara@yahoo.comD-l Timoc îi roagă călduros pe cititori să urmărească site-ul www.timocpress.info, de unde vor obţine imagini şi ultimele ştiri despre persecuţia românilor. Vă mai roagă să nu-i uitaţi şi să le trimiteţi e-mail-ul prietenilor şi tuturor celor care au e-mail-uri în fiecare sat. „Astra Română” face aceste proceduri continuu, săptămânal şi gratis.
Pentru donaţii:Cont BCR Timişoara: RO33 RNCB 0249022489120001Cod fiscal: 3981842, Timişoara
Ion Longin Popescu, Revista AS